Gigi Becali, şocat de beţia fotbaliştilor Stelei: «Nu-mi vine să cred aşa ceva. Nikolici o să ajungă boschetar»
Finanţatorul clubului de fotbal Steaua, Gigi Becali, a comentat incidentul cu Stefan Nikolici şi Gabi Matei, care s-au îmbătat sâmbătă noapte şi au vomitat în taxi.
Becali s-a arătat consternat de imaginile surprinse de paparazzi, considerând că amenzile nu ar avea vreun efect.
"Ce să mai zic? Am rămas mut, chiar nu ştiu ce să zic. Erau liberi, dar nu să facă aşa ceva. Să bei pînă ajungi să vomiţi pe geamul maşinii... E prea mult, nu-mi vine să cred aşa ceva. E păcat! Hai, pe Nikolici îl ştiam, dar puştiul ăsta, Matei, nici n-a ieşit bine din găoace şi s-a apucat de astea. Erau liberi, ce să le fac, să îi ţin ca la puşcărie?", a declarat Gigi Becali la GSP TV, potrivit Gazetei Sporturilor.
Apoi s-a referit la atacantul Stefan Nikolici: "Aveam încredere în el, dar cum să ajungă fotbalist dacă face aşa ceva. O să ajungă boschetar. Aşa ceva nu se face! E un circ, e ruşinos, sancţiunea nu mai are nici un fel de valoare. Ce o să înţeleagă ei dacă îi sancţionezi? Pot să înţeleagă ceva? Pe Nikolici îl ştiam, el măcar recunoaşte că mai bea din cînd în cînd. E şi mare, ţine la băutura, dar Matei... Nici nu şi-a revenit după accidentare, s-a combinat şi cu Pamfile şi uite ce face. Mai bine lua două fete şi se distra cu ele. Gabi Matei trebuie să joace ca Fane Iovan să scape de imaginea asta, nici nu mai zic cîte goluri trebuie să dea Nikolici".
Mai citeşte:
Fotbaliştii Stelei, surprinşi vomitând în taxi după o noapte de beţie. Reacţia lui Reghecampf