Grecul Vassaras, "pe făraș"

Ultima actualizare:

    Chivorchian, Burleanu şi Vassaras au luat masa împreună
Chivorchian, Burleanu şi Vassaras au luat masa împreună

Situația financiară a multor cluburi din Liga 1 au acoperit problemele grave din arbitraj. Practic, nu este etapă fără greșeli enorme comise de ”fluierași”, iar președintele LPF., Gino Iorgulescu, l-a arătat cu degetul pe șeful CCA, grecul Kyyros Vassaras.

 Mai mult decât atât, elenului I s-a dat un ultimatum, altfel va fi demis. N-au mai fost scandaluri ca în alte sezoane pe marginea arbitrajul, dar asta nu pentru că nu ar fi fost erori, ci pentru că problemele financiare ale cluburilor sunt preocuparea numărul unu a celor din fotbal. Cu toate astea, au fost foarte puține meciuri de la startul returului fără greșeli de arbitraj, iar președintele Ligii, Gino Iorgulescu, a observat acest lucru.

Tocmai de aceea, el i-a cerut demisia grecului Kyyros Vassaras de la şefia CCA, ameninţând că în cazul în care nu va remedia problemele de la nivelul Ligii I va aduce arbitrii străni. Discuțiile au avut loc în prezența membrilor comitetului executiv al FRF, care i-au mai reproşat lui Vassaras greşelile din arbitrajul românesc de la toate nivelurile, conducătorii solicitând, în şedinţa din 10 noiembrie 2014, ca răspunsurile oficialului grec să fie formulate în scris. La două zile după acea şedinţă, LPF a cerut, printr-o adresă oficială transmisă preşedintelui CCA, informaţii privind criteriile de promovare a arbitrilor din lotul pentru Liga I, criteriile de delagare a arbitrilor la meciuri şi sistemul de sancţionare a acestora. Aceste solicitări erau, potrivit celor de la Ligă,  pentru ca ”activitatea CCA să devină una transparentă şi adaptată unui model occidental, caracteristic campionatelor de top din Europa”.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Nicușor Dan a semnat demisia... www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
David Popovici (EPA) jpg
Carlos Alcaraz si Novak Djokovic (EPA) jpg
David Popovici | FOTO Profimedia
Diego Maradona (EPA) jpg
Cristi Chivu (EPA) jpg
Dinamo Universitatea Craiova, Cupa Romaniei (Sportpictures) jpg
David Popovici (Sportpictures) jpg
Ceremonia Campioanelor, Gimnastica, Deva (Facebook) jpg
image
image