Guardiola, la City! E cel mai bine plătit antrenor din lume

Ultima actualizare:

    GuardiolaFoto: AFP
GuardiolaFoto: AFP

Tehnician va pleca de la Bayern Munchen şi va ajunge în Anglia, la Manchester City. Aici va câştigat peste 20 de milioane de euro anual, contractul fiind pe trei sezoane.

"Manchester City confirmă că în ultimele săptămâni a început şi a finalizat negocierile pentru ca Pep Guardiola să devină antrenorul principal al echipei, din sezonul 2016/17. Contractul este valabil pe trei ani. Aceste negocieri au fost o continuare a discuţiilor care au avut loc în 2012", se arată e siteul clubului englez.

Pep Guardiola va fi cel mai bine plătit antrenor din lume, el depăşindu-l cu mult pe Mourinho, cel care obţinea la Chelsea în jur de 16 milioane şi era în topul câştigurilor. Noul antrenor al lui City va lua peste 20 de milioane de euro pe an şi-l va înlocui pe Pellegrini, cel care poate încheia actualul sezon cu patru trofee câştigate la echipa engleză.

"Clubul n-a acţionat pe la spatele meu, ştiam despre asta de acum o lună. Dar cred că zvonurile şi speculaţiile de acest fel nu fac bine, aşa că am preferat să-i anunţ pe jucători şi să anunţ şi presa. De asemenea, am discutat cu cei din conducerea clubului în urmă cu două săptămâni şi le-am spus că sunt de acord să facem anunţul. Voi antrena aici până la 30 iunie, deci nu vor mai fi speculaţii“, a spus Pellegrini, potrivit Digi Sport.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Tom Parker Bowles cu Printul William si Printul Harry la nunta lui Charles cu Camilla   profimedia 0218936184 jpg
okmagazine.ro