Lasă performanţa pentru bani
Răzvan Lucescu a fost adus la Rapid vara trecută ca o ambiţie a cuplului George Copos - Dinu Gheorghe, după ce acesta dezamăgise în funcţia de selecţioner al României.
Sătul încă de pe atunci de fotbalul autohton, fiul lui Mircea Lucescu ar fi plecat afară cu 100 de kilometri pe oră, dar avea nevoie să se replieze după acest eşec, iar rampa de lansare cea mai la îndemână părea Rapid, un club pe care îl ştia şi care nu mai câştigase un trofeu de la ultimul său mandat.
Simbioza părea perfectă, iar pactul clar: un contract de ochii lumii, pe doi ani, deşi ţinta era titlul din primul sezon şi zborul spre Vest. Din această cauză, Răzvan Lucescu n-a încercat nicio reconstrucţie pe termen lung, ci şi-a adus toţi jucătorii de încredere, maturi în viziunea lui, bătrâni, în viziunea fanilor.
Experienţa lui Alexa, Burcă, Surdu şi a celorlalţi nu a împiedicat însă Rapidul să aibă aceleaşi sincope caracteristice, cu puncte vitale pierdute pe final de meci în faţa unor adversari modeşti. Şi titlul n-a venit, iar obiectivul său a fost ratat.
Cum n-a fost atins nici în 2005, nici în 2006, nici în 2007, când Rapid era, la fel, o echipă solidă, favorită la titlu până în ultimele etape, dar în cele din urmă, necâştigătoare. În aceste condiţii, Rapid a ajuns în luna mai în faţa aceleiaşi situaţii: locul patru în campionat şi nevoia de câştigare a Cupei pentru a salva sezonul.
Evident, un sentiment de déjà vu pentru toţi rapidiştii.
Ce demonstrează acest lucru în analizarea lui Răzvan Lucescu e la fel de clar. Antrenor pasionat şi organizat, dar fricos şi cu ciupeala în sânge, necharismatic, în conflict constant cu forurile conducătoare, antipatizat de media pentru aroganţă şi vina aruncată întotdeauna pe altcineva. Spre deosebire de tatăl său, deocamdată, un învins.
În ciua Cupelor sale, Răzvan Lucescu nu pare în stare să câştige un titlu, adică adevăratul său obiectiv la Rapid. Nu poate gestiona, poate şi din vina altora, o competiţie care se întinde pe nouă luni.
A dat greş pentru a patra oară, iar drumul lui e, tot deocamdată cel puţin, spre campionatele din Est, nu spre Vest. Acceptarea ofertei din Qatar pare şi acceptarea unei stări de fapt: „măcar să fac bani, dacă performanţă nu-mi iese!".
Şi pare logic, având în vedere că în cei patru ani la Rapid n-a câştigat cei 1,2 milioane de euro pe care îi dau şeicii.
Îi plac dublele manşe, dar nu cu Steaua
Rămâne însă o singură întrebare: cum de a fost posibil sezonul fenomenal din Cupa UEFA, 2005-2006? Răspunsul pare evident şi izvorât din aceleaşi motive pentru care câştigă Cupe, dar nu campionate.
E bun în duble manşe. Ştie cum să-şi monteze jucătorii, iar ciupeala bagabonţească e o calitate în obiectivele pe termen scurt, dar falimentară în 34 de etape de campionat.
Aşa a fost posibilă eliminarea lui Feynoord, Hertha şi Hamburg. Când s-a lovit de aceeaşi tactică folosită şi de el, a dat însă greş, iar cu Steaua, rămâne un complex. După eliminarea dureroasă din 2006, n-a venit o răzbunare în acest sezon.
A jucat la 1-1 acasă şi 0-0 în deplasare, adică tot avantaj pentru roş-albaştrii, dacă e să judecâm tot în termeni de dublă manşă.
Cele mai multe puncte dintr-un sezon
Nu se poate spune însă că Răzvan Lucescu a stat pe loc. După ce în 2005 a făcut 57 de puncte cu Rapid şi a obţinut locul 3, în 2006, 59 de puncte şi locul 2, iar în 2007, tot 59 de puncte şi locul 4, acum s-a autodepăşit.
Rapid a acumulat 64 de puncte, dar din păcate pentru el şi pentru Rapid, acest lucru înseamnă tot doar locul 4.
