Locul 11, cel mai vânat din Liga I

Ultima actualizare:

    Săpunaru şi colegii săi luptă pentru evitarea  retrogradăriiFoto: Sportpictures.eu
Săpunaru şi colegii săi luptă pentru evitarea retrogradăriiFoto: Sportpictures.eu

Cu trei etape rămase până la finalul stagiunii, lupta pentru evitarea retrogradării devine extrem de încinsă. Deocamdată, Oţelul şi Ceahlăul au picat matematic, în divizia secundă urmând să ajungă alte patru formaţii. Teoretic, locul 12 scapă, dar situaţia neclară în care se află CFR Cluj încurcă lucrurile.

Penalizaţi cu 24 de puncte pentru neplata unor datorii, ardelenii aşteaptă de la TAS salvarea de la retrogradare. Cum decizia forului de la Lausanne ar putea veni chiar şi după desfăşurarea ultimei etape, ocupanta locului 12 nu va putea dormi liniştită până la finalizarea cazului CFR Cluj.

În aceste condiţii, adevărata miză a luptei din subsolul clasamentului este clasarea pe poziţia a 11-a, prima care scuteşte de emoţii. În acest moment, fericită e Concordia Chiajna (35 de puncte), dar ilfovenii simt în spate răsuflarea celor de la Gaz Metan (34), Rapid (33), FC Braşov (32) şi Universitatea Cluj (31). Practic, dintre aceste cinci echipe, doar una va rămâne sigur în Liga I, o alta urmând să depindă de anularea sau nu a penalizării cu care s-a ales CFR Cluj. Programul ultimelor trei runde ne rezervă şi două derby-uri în lupta pentru evitarea retrogradării: Gaz Metan – Chiajna şi Braşov – Gaz Metan.

  • 11. Chiajna (35 de puncte)
  • Viitorul (a), Gaz Metan (d), Petrolul (a)
  • 12. Gaz Metan (34 de puncte)
  • Dinamo (d), Chiajna (a), Braşov (d)
  • 13. Rapid (33 de puncte)
  • Craiova (a), CFR Cluj (d), Pandurii (a)
  • 14. Braşov (32 de puncte)
  • Steaua (a), Viitorul (d), Gaz Metan (a)
  • 15. Univ. Cluj (31 de puncte)
  • Astra (a), Oţelul (d), Ceahlăul (a)

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net