Mai semnează Rednic noul contract cu Dinamo?

Ultima actualizare:

    Mircea Rednic
Mircea Rednic

Mircea Rednic şi acţionarul Negoiţă anunţă în ultimul timp, la fiecare final de meci, că se va semna prelungirea înţelegerii scadente la finalul acestui sezon. Deşi, mai sunt două etape din acestă ediţie, "Puriul" nu s-a înţeles încă asupra condiţiilor.

"Sigur există ceva probleme. Altfel, semnau! Dacă nu se semnează contractul, înseamnă că sunt ceva neînțelegeri. Cred că Rednic ar vrea să aibă mână liberă la echipă, așa cum se întâmplă după plecarea lui Dinu Gheorghe. Probabil sunt probleme și cu bugetul de transferuri și cu salariului lui Rednic. Rednic merită un salariu mai mare, pentru că a făcut treabă bună. Multă lume nici nu credea că Dinamo va ajunge în play-off", a declarat Florin Bratu la Digi Sport. El îi cunoaşte bine atât pe Rednic, cât şi pe Negoiţă, lucrând cu ambii. Bratu e considerat o fostă glorie dinamovistă, iar începutul carierei de antrenor l-a găsit la Dinamo II, acolo unde a stat un an. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Cartonas rosu anulat de FIFA la Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Harry Kane, Mexic Anglia (EPA) jpg
Erling Haaland, Brazilia Norvegia, Campionatul Mondial (EPA) jpg
Leo Messi (EPA) jpg
Lionel Messi bucurie jpg
image png
image png
Belgia Senegal, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
image
image