Manchester City a bifat a 19-a victorie la rând în toate competițiile!
Victorioasă (2-0) la Budapesta, cu Borussia Moenchengladbach (Germania), Manchester City (Anglia) a făcut un pas important spre sferturile de finală ale ediției 2020/2021 a Ligii Campionilor la fotbal. Totodată, liderul din Premier League a bifat a 19-a victorie la rând în toate competițiile!
După meci, Lars Sindl, căpitanul lui Moenchengladbach, a recunocut superioritatea adversarilor: „Am jucat împotriva unei echipe extraordinare. Ne-am apărat cu curaj, însă nu am fost atât de preciși în atac. Am avut situații în care ar fi trebuit să ne asumăm mai multe riscuri și nu am știut să o facem. Iar deciziile noastre în ultimii 30 de metri au fost proaste”. Autor al unui gol, dar și al pasei la celălalt, Bernardo Silva s-a bucurat pentru acest succes: „A fost un meci bun, pe care l-am controlat. Am încercat să nu facem erori stupide care ne-ar fi putut costa, ne-ar fi complicat viața. Vom rămâne concentrați pentru meciul retur. A fost primul meu gol cu capul pentru City. Am primit o minge super de la Joao (Cancelo). Am avut o defensivă solidă. Am avut mai multe ocazii decât adversarii, iar aceasta este cheia pentru a câștiga titluri”. Cele 19 victorii la rând obținute de Manchester City:1-0 cu Southampton (Premier League / deplasare)4-1 cu Arsenal Londra (FA Cup / deplasare)2-0 cu Newcastle (Premier League / acasă)3-1 cu Chelsea Londra (Premier League / deplasare)2-0 cu Manchester United (Cupa Ligii / deplasare)3-0 cu Birmingham (FA Cup / acasă)1-0 cu Brighton (Premier League / acasă)4-0 cu Crystal Palace (Premier League / acasă)2-0 cu Aston Villa (Premier League / acasă)3-1 cu Cheltenham (FA Cup / deplasare)5-0 cu West Bromwich Albion (Premier League / deplasare)1-0 cu Sheffield United (Premier League / acasă) 2-0 cu Burnley (Premier League / deplasare)4-1 cu Liverpool (Premier League / deplasare)3-1 cu Swansea (FA Cup / deplasare)3-0 cu Tottenham (Premier League / acasă)3-1 cu Everton (Premier League / deplasare)1-0 cu Arsenal Londra (Premier League / deplasare)2-0 cu Borussia Moenchengladbach (Liga Campionilor / deplasare)Pe lângă aceste 19 meciuri, City mai are alte 17 în care n-a pierdut! Altfel spus, e neînvinsă de 36 de meciuri. Ultimul eșec datează din 27 septembrie 2020, când a pierdut (2-5), acasă, cu Leicester.