Maradona a făcut spectacol în "Meciul pentru pace" organizat la Roma de Papa Francisc I
Foşti şi actuali mari fotbalişti de toate religiile au jucat luni seara, la Roma, într-un meci caritabil organizat la iniţiativa Papei Francisc I de ajuta copiii aflaţi în dificultate.
Pe Olimpico din Roma au venit staruri ca Diego Armando Maradona, Javier Zanetti, Paolo Maldini, Roberto Baggio, Carlos Valderrama , Diego Simeone, Alessandro Del Piero, Gianluigi Buffon sau Andry Shevchenko. Aceştia au fost împărţiţi în două echipe, Scholas Occurrentes, antrenată de Arsene Wenger, selecţionerul Argentinei, fost la Barcelona şi Fundaţia lui Zanetti, Pupi, antrenată de Geraldo Martino. Pupi a câştigat cu 6-3, iar Maradona a făcut şhow înscriind printr-un lob de senzaţie. Papa Francisc n-a participat la meci, dar înainte de fluierul de start le-a primit la Vatican pe cele două echipe şi după meci a ţinut un discurs, transmis pe Olimpico înregistrat pe tabela de marcaj.
Maradona a vorbit şi el după meci şi a făcut o remarcă în stitlul caracteristic. "Când eram copil nu eram prea religios şi nici aproape de Biserică pentru că credeam că nu fac suficient pentru comunitatea săracă şi nevoiaşă. Cu Francisc I, lucrurile s-au schimbat însă", a spus acesta.
Asocierea dintre Papa Francisc I şi fotbal nu este una întâmplătoare. Argentinianul şi-a manifestat de multe ori simpatia pentru sportul rege şi chiar a spus că este mare fan al celor de la San Lorenzo.
La eveniment au participat jucători de origine musulmană, creştină, evrei, hinduşi şi budişti.