Marchează pentru fiul său

Ultima actualizare:

    Cristi BudFoto: Mediafax
Cristi BudFoto: Mediafax

Cristian Bud a fost eroul meciului câştigat de CFR Cluj pe terenul Stelei. Atacantul a marcat ambele goluri cu care ardelenii au obţinut vitoria cu 2-1. Click! vă prezintă cinci lucruri mai puţin cunoscute din viaţa fotbalistului în vârstă de 31 de ani.

Dedică toate golurile fiului său, care a „înviat din morţi”. Cristian Bud şi soţia lui, Mihaela, au un băiat în vârstă de doi ani. Acesta este un adevărat învingător, înviind efectiv din morţi. Născut în luna august 2014, micuţul suferea de o insuficienţă pulmonară care i-a pus viaţa în pericol. Coşmarul părinţilor săi a fost cu atât mai mare cu cât cu doi ani înainte, mai pierduseră un băieţel la doar câteva zile de la naştere din cauza aceleiaşi boli.

Acum în vârstă de doi ani,  băieţelul lui Bud este  mereu aproape de tatăl lui
Acum în vârstă de doi ani, băieţelul lui Bud este mereu aproape de tatăl lui

”Am aflat la naştere că fiul nostru suferea de aceeaşi boală pe care a avut-o şi primul băiat, care a murit la câteva zile după naştere. Am înnebunit când am auzit. Nimeni nu-i dădea nicio şansă, pentru că boala nu putea fi vindecată. E o problemă genetică, ivită numai la băieţii bebeluşi, nu şi dacă aş fi rămas însărcinată cu fete”, dezvăluia atunci, pentru Click!, Mihaela Bud.

Din fericire, miracolul s-a produs şi micuţul şi-a revenit chiar cu câteva minute înainte de a fi deconectat de la aparate! ”Timp de 5 zile micuţul nostru a fost intubat. Ne-am rugat în permanenţă. Când nu mai exista nici o speranţă şi urma să fie deconectat de la aparate,  băiatul a început să respire normal. A fost un adevărat miracol. Dumnezeu a vrut ca cel mic să trăiască. Copilul nostru a învins moartea”, spunea mama copilului pentru ziarul nostru în 2014. Acele clipe de coşmar sunt de mult amintire, iar acum Cristi Bud dedică fiecare reuşită fiului său, dar şi celui aflat acum în ceruri. 

Campion în două ţări

Cristi Bud a jucat de două ori peste hotare. O dată în Ungaria, la Debrecen, iar a doua oară în Republica Moldova, la Milsami Orhei. Cu cea din urmă echipă a cucerit titlul în sezonul 2014/ 2015. Acela a fost al doilea său titlu de campion după cel obţinut în România, cu CFR Cluj, în sezonul 2009/ 2010.

A fost logodit cu handbalista Gabriela Szucs. Cristi Bud a trăit o poveste de dragoste în urmă cu 6 ani, alături de handbalista Gabriela Szucs. Cei doi se logodiseră în 2010, la Paris, şi urmau să se căsătorească în vara anului 2011, dar s-au despărţit cu câteva luni înainte. În acelaşi an, Cristi s-a însurat cu actuala lui soţie, Mihaela. 

A fost la un pas de retragere. O accidentare gravă suferită în 2011 era să îi încheie cariera prematur. Juca la Gaz Metan Mediaş în momentul în care, la un meci din Cupa României, a suferit o triplă fractură de ligamente încrucişate la un genunchi şi a stat aproape un an în afara terenului de joc.

Are salariu de 5.000 de euro. După ce a plecat de la Milsami Orhei, l-a căutat pe preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, şi şi-a oferit serviciile. Cunoscându-i valoarea, şeful ardelenilor i-a spus că nu îi pate oferi decât 5.000 de euro, o sumă mică în fotbal, însă atacantul, dornic să revină pe teren, nici măcar nu a negociat, semnând contractul a doua zi.

S-a certat cu Romeo Surdu

Romeo Surdu  a revenit în Liga 1
Romeo Surdu a revenit în Liga 1

Perioada petrecută al Milsami Orhei, în Republica Moldova, nu s-a terminat cu bine pentru Bud. El a fost nevoit să-şi rezilieze contractul în luna februarie a acestui an, acuzându-l pe coechipierul său - tot român - Romeo Surdu că a complotat ca el să fie dat afară. Bud nu a uitat, şi la meciul din urmă cu câteva etape dintre CFR şi ASA, actuala echipă a lui Surdu, cei doi au fost la un pas să se ia la bătaie pe teren. Totul s-a încheiat cu câteva injurături.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Middleton, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Halep Facebook jpg
Gica Hagi (Sportpictures) jpg
Halep Facebook jpg
ianis hagi rangers platformax jpg
Manchester City (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Maximilian Ibrahimovic jpg
David Popovici Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net