Messi vrea să vină în România!
Leo Messi ne dă speranţe că amicalul cu Argentina, programat la 10 august pe „Naţional Arena", s-ar putea juca. Aflat în vacanţă, în ţara sa natală, starul Argentinei a declarat că i-ar plăcea să vină la Bucureşti.
„Trebuie să mergem pentru a apăra prestigiul echipei şi al ţării. Trebuie să respectăm contractul semnat. Sunt 50.000 de persoane care au cumpărat bilete şi care vor să ne vadă. În ciuda faptului că sunt în vacanţă, dacă voi fi convocat, voi merge. Sunt la dispoziţia naţionalei", a spus Messi pentru cotidianul „Clarin".
La rândul său, Mircea Sandu, preşedintele FRF, este convins că sud-americanii vor reveni asupra deciziei de a renunţa la meci.
„Nu am primit încă nimic oficial de la federaţia argentiniană, dar fierb apele. Noi aşteptăm în continuare, e foarte important că Messi şi-a arătat disponibilitatea de a veni în România", a afirmat „Naşul".
Oficialul federal se bazează şi pe faptul că argentinienii sunt gata să-l instaleze la naţională pe Alejandro Sabella, iar acesta îşi va dori cât mai multe meciuri de pregătite pentru a-şi cunoaşte jucătorii. Ieri, site-urile care se ocupă de distribuirea tichetelor pentru amicalul cu Argentina nu au mai vândut nicun bilet.
Amical cu Peru?
În cazul în care Argentina nu vine totuşi la Bucureşti, România ar putea întâlni Peru, ocupanta poziţiei a treia la Copa America.
„Deşi se vorbeşte de o sumă mare, totuşi se vor analiza şi alte aspecte, precum prezenţa jucătorilor importanţi, aceasta depinzând de angajamentele lor la cluburi", a scris publicaţia peruană „Libero".
Citeşte şi:
Messi: «Trebuie să mergem să jucăm cu România»
SUPER-VIDEO! Vezi cum arată noul stadion naţional «Lia Manoliu»!
«Lia Manoliu», stadionul recordurilor
Uau! Parcarea Stadionului „Lia Manoliu” va avea teren de fotbal pe acoperiş