Mircea Lucescu are coşmaruri cu Sevilla

Ultima actualizare:

    Şahtior a fost egalată de Sevilla pe final de meciFoto: AP
Şahtior a fost egalată de Sevilla pe final de meciFoto: AP

Mircea Lucescu va avea o misiune grea pentru a ajunge în ultimul act al Europa League. Cei de la Sevilla au egalat pe final, 2-2, şi acum „minerii” sunt obligaţi să marcheze în deplasare.

Ibericii au condus la Lvov din minutul 6, dar oamenii lui “IL Luce” au preluat conducerea până la pauză. Însă aproape de fluierul de încheiere al jocului, adversarii au punctat din penalty. S-a încheiat 2-2 şi antrenorul român a revăzut scenariul din 2007. Atunci, Şahtior şi Sevilla s-au întâlnit în optimi şi ucrainenii au fost egalaţi, 2-2, printr-un gol reuşit în prelungiri de portarul spaniolilor. Ibericii au înscris şi a treia oară, iar formaţia din Doneţk a plecat acasă.

“Un rezultat just. Am dominat în prima repriză şi ar fi trebuit să avem 4-1, dar în partea a doua am scăzut în joc. Toată lumea spune că Şahtior e o echipă cu experienţă, dar nu se poate compara cu Sevilla care evoluează într-un campionat unde se întâlneşte cu Barcelona sau cu Real”, a spus Lucescu.

Apoi, a continuat: “Toată supărarea după acest rezultat trebuie să se transforme într-o mare încredere pentru meciul retur. Am încredere în echipă, jucăm bine în meciurile din deplasare”. Returul va fi pe 5 mai.

În cealaltă semifinală, Liverpool a fost bătută de Villareal, 1-0, golul fiind înscris în minutul 90+2 de Lopez. Rezultatul a fost unul surprinzător, mai ales că echipa engleză era singura neînvinsă în acest sezon al cupelor europene. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Cehia Africa de Sud, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Canadianul Ismaël Koné, accidentat de jucatorul lui Qatar, Assim Madibo, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Neymar, Brazilia Scotia, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
DSC 1043 jpg jpeg
Didier Deschamps si Kylian Mbappe (EPA) jpg
Thomas Partey (EPA) jpg
Cristiano Ronaldo, Portugalia, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
image
image