Mirela Stelea, croazieră în Dubai
Mirela, soţia fostului internaţional Bogdan Stelea, a petrecut o săptămână de vis pe o navă de croazieră din Dubai, unde a realizat şi un pictorial pentru noua sa colecţie vestimentară.
După ce în urmă cu două săptămâni a revenit pe podiumurile de modă de la Paris, cu o nouă colecţie vestimentară, designerul Mirela Stelea a avut parte în aceste zile de o şedinţă foto pe una dintre cele mai mari nave de croazieră din Dubai.
Colecţia intitulată Asmara, valorează în jur de 10.000 de euro şi conţine ţinute create din mătase naturală de cea mai bună calitate, îmbogăţite cu aplicaţii de dantelă şi cristale Swarovski, fiind dedicată momentelor de neuitat petrecute în croazierele de lux.
Dacă pentru prima şedinţă foto de acest gen, desfăşurată în România, soţia fostului internaţional Bogdan Stelea a ales un yacht de 20 de metri adus special din Ibiza, de această dată designerul a optat pentru o navă de croazieră care a făcut înconjurul Emiratelor Arabe, plecând din Dubai şi ajungând în Abu Dhabi.
Chiar dacă cele şapte zile petrecute pe navă au fost dedicate şedinţelor foto, Mirela s-a răsfăţat având parte şi de o vacanţă bine meritată care i-a încărcat bateriile pentru viitoarele proiecte.
Stelea o duce la Roma de ziua ei
Mirela va mai avea parte de câteva zile de relaxare şi la sfârşitul lunii mai, atunci când soţul ei o va răsfăţa la Roma. „Mi-am dorit foarte mult să merg la Roma pentru că nu am apucat până acum. Bogdan m-a întrebat ce vreau cadou de ziua mea şi i-am spus că acesta ar fi cel mai frumos dar", a mărturisit designerul.