Mititelu a îngropat Craiova

Ultima actualizare:

Campioana unei mari Iubiri, Craiova Maxima. Prima echipă din România care a jucat o semifinală de cupă europeană.

Toate s-au stins de ieri. Ştiinţa a retrogradat la finalul sezonului trecut, dar nici picaţi în Liga a II-a, oltenii tot nu au avut linişte. Somat în dese rânduri să renunţe la procesele în instanţele civile cu fostului antrenor, Victor Piturcă, şi cu FRF, Mititelu nu s-a conformat. Iar ieri a venit o veste bombă, care a zguduit din temelii istoria celui mai iubit club al Olteniei.

După o şedinţă a Comitetului Executiv al FRF, Universitatea Craiova a fost dezafiliată provizoriu de la competiţiile interne. O decizie finală în acest sens va fi luată doar într-o şedinţă a Adunării Generale, dar cel mai probabil decizia va rămâne aceeaşi.

Craiova poate scăpa totuşi de dezafiliere dacă, în termen de 15 zile, Mititelu va renunţa la procesele cu fostul antrenor Victor Piţurcă.

Patronul Universităţii spune însă că nu va face acest lucru, pentru că, dacă ar proceda aşa, ar recunoaşte practic deciziiile instanţelor sportive, care i-au dat dreptate lui Piţi şi l-au somat pe Mititelu să-i plătească selecţionerului 7 milioane de euro.

Ca o ironie, ziua de ieri, 20 iulie, care a consfiinţit dispariţia Universităţii Craiova de pe harta fotbalului românesc, era ziua de naştere a poetului Adrian Păunescu, cel care a compus imnul Ştiinţei, „Oltenia, eterna terra nova". Poetul, care a murit anul trecut, ar fi împlinit acum 68 de ani.

Efectele deciziei de ieri

Craiova va fi exclusă din toate competiţiile organizate de FRF. Nu se mai poate înscrie în nici o competiţie, nici măcar în campionatul judeţean, pentru că şi Asociaţiile Judeţene de Fotbal se află sub tutela FRF.

Decizia Federaţiei a devenit operabilă de ieri, chiar dacă Adunarea Generală a FRF trebuie să o valideze.

Clubul lui Mititelu poate ataca în contencios administrativ decizia Comitetului Executiv, însă Craiova rămâne dezafiliată până la pronunţarea unei decizii a instanţei.

 Ţoţi jucătorii devin liberi de contract.

Cum se poate clădi o nouă echipă?

În cazul în care Adunarea Generală va da curs deciziei Comitetului Excutiv, timp de un an de zile, Universitatea nu va mai activa oricum.

O poate face însă peste un sezon, numai în contextul în care Mititelu va renunţa la procesele cu Piţurcă. Universitatea nu poate însă reveni în Liga a 2-a, ci va trebui să înceapă din Liga a 6-a, respectiv, categoria Onoare, cel mai slab eşalon. FIFA şi UEFA au interzis fuziunile, iar Ştiinţa nu va mai putea cumpăra locul altei echipe.

Universitatea Craiova

Club înfiinţat în anul 1948.Culori: alb-albastru.Prima participare în Divizia A: 1964/65.Patru titluri naţionale: 1973/74, 1979/80, 1980/81 şi 1990/91.Şase cupe ale României: 1976/77, 1977/78, 1980/81, 1982/83, 1990/91 şi 1992/93.Prima echipă din România care a ajuns într-o semifinală europeană: sezonul 1982/83, Cupa UEFA, Univ. Craiova - Benfica (0-0 la Lisabona şi 1-1 la Craiova)

Victor Piţurcă: "Îmi pare rău pentru Craiova, dar probabil numai aşa puteam scăpa de Mititelu. Dacă mi se va oferi clubul în contul datoriei pe care o are la mine, eu voi oferi echipa de fotbal Primăriei".

Rodion Cămătaru: "Simt că moare ceva în mine. E o tristeţe fără margini, mai ales pentru noi cei care ne-am dat viaţa pe teren. Pentru mine este apocalipsa".

Sorin Cîrţu: "Mititelu este o ruşine pentru Universitatea Craiova, este o ruşine de conducător. Pe mine mă doare mult de istoria şi de tradiţia acestui club".

Silvian Cristescu: "Pentru mine vestea a fost ca şi cum m-a lovit cineva cu un ciocan în cap. Am emoţii mari, e ca şi cum pierzi pe cineva foarte drag".

Silviu Lung: "Nu îmi vine să cred. M-a luat cu frisoane, pentru că generaţii întregi de fotbalişti au muncit pentru Craiova cu demnitate şi pentru performanţă".

Mircea Sandu: "Mititelu mai poate ataca decizia doar la ONU! Regretul meu e că marile oraşe de fotbal nu şi-au ales oamenii potriviţi".

Citeşte şi:

Mititelu, aproape de faliment

Mititelu: "Este un şantaj pentru că nu am acceptat escrocheriile lor"

Dragomir:

"Mititelu trebuie arestat şi scos definitiv din fotbal"

Gigi

Becali: "Mi-a spus Mititelu că Dragomir va fi arestat"

Mititelu,

reclamat la Poliţie pentru o datorie de 150.000 de euro

Mititelu,

cercetat pentru abuz de încredere

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net