Mutu e titular în echipa "moşilor"

Ultima actualizare:

    Adrian Mutu a revenit în Liga 1  la 37 de ani având ca ţintă  prezenţa în lotul României  la Campionatul European care  va avea loc în vară, în Franţa
Adrian Mutu a revenit în Liga 1 la 37 de ani având ca ţintă prezenţa în lotul României la Campionatul European care va avea loc în vară, în Franţa

La 37 de ani tocmai împliniţi, Adrian Mutu e al patrulea cel mai în vârstă fotbalist care evoluează în campionatul intern. Evident, internaţionalul nostru face parte dintr-un 11 ideal alcătuit din jucători care au împlinit 35 de ani sau sunt pe cale s-o facă.

În urmă cu mai mult de un deceniu, Adi Mutu, Daniel Pancu şi Florin Cernat erau în vârf de formă sportivă şi ţineau în spate naţionala României. Acum, la începutul lui 2016, cei trei refuză să-şi agaţe ghetele-n cui şi îşi petrec ultimele clipe ale carierei în Liga I. Ajuns la Târgu Mureş după aventura indiană, Mutu e la un singur pas de podiumul cu cei mai experimentaţi fotbalişti din prima ligă. La aceste capitol, lider detaşat e fostul rapidist Pancu, trecut bine de 38 de ani, urmat de rebelul N’Doye, şi de Dinu Todoran, mijlocaşul celor de la Voluntari.

Decanul de vârstă e Daniel Pancu

Deşi se apropie vertiginos de 40 de ani, Mutu va avea şansa să se bată la titlu, ASA-ul fiind ca şi calificată în play-off-ul din primăvară. Din 11-le ideal al „moşilor” Ligii I, fostul jucător al lui Chelsea, Juventus şi Fiorentina nu e singurul clasat în primele şase locuri. Astfel, în lupta pentru supremaţie în Liga I şi pentru prezenţa în cupele europene se mai află colegul lui Mutu de la ASA, N’Doye, Geraldo şi Teixeira de la Astra, dar şi doi jucători de la Viitorul, portarul Pecanha şi coordonatorul Florin Cernat.

Ianis Hagi nu e cel mai tânăr

La polul opus, în clasamentul cu cei mai tineri jucători care au evoluat în această ediţie a Ligii I, avem parte de o surpriză. Astfel, Ianis Hagi (16 ani şi 8 luni) nu e mezinul campionatului, aşa cum era de aşteptat. Onoranta postură îi revine puştiului dinamovist Robert Moldoveanu, un atacant de 16 ani şi 4 luni folosit în două rânduri de Mircea Rednic.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net