Neşu, în picioare după un an!
La mai mult de un an de când şi-a fracturat coloana vertebrală, după o ciocnire cu Alje Schut, coechipierul său de la Utrecht, “Bişonul” urmează un tratament ce-i dă speranţe în SUA.
Aflat peste Ocean de la începutul lunii, Mihăiţă Neşu începe să vadă şi rezultatele tratamentului la care este supus. El a postat pe contul său de Twitter o fotografie în care stă în picioare! Nu singur, ci fixat într-un aparat, dar cu ajutorul lui poate face exerciţii ce altfel îi erau inaccesibile.
"Stau în picioare din nou şi îmi mişc un pic corpul după un an, graţie unui aparat extraordinar", a anunţat "Bişonul", care şi-a recăpătat optimismul.
Groaznicul accident s-a produs la data de 10 mai 2011. De atunci, Neşu duce o luptă continuă pentru a-şi reveni. Mai întâi a mişcat parţial braţul drept, apoi a început să-l simtă pe cel stâng. Apoi, pentru că tratamentul nu mai dădea roade, a plecat la o clinică în SUA.
Numai că drumul până acolo a fost unul groaznic pentru fostul stelist, care a postat atunci pe contul de Twitter un mesaj prin care îşi exprima dezamăgirea: "Din cauza condiţiilor proaste de zbor oferite persoanelor cu dizabilităţi pe ruta Amsterdam - Los Angeles, trebuie să stau în pat două săptămîni. Să le fie ruşine!", a scris el atunci.
Repere din viaţa lui Neşu de după accident
10 mai 2011: îşi fracturează o vertebră cervicală la antrenament şi este operat timp de cinci ore la un spital din Utrecht.
10 iunie 2011: după o lună în care toată lumea s-a rugat pentru viaţa lui, Mihai a depăşit cele mai critice momente, reuşind să-şi mişte pentru prima dată braţul drept.
6 noiembrie 2011: se întoarce pentru prima oară pe stadionul din Utrecht, ca simplu spectator la un meci cu Ajax, câştigat de echipa sa cu 6-4.
24 noiembrie 2011: "Bişonul" a părăsit clinica din Utrecht, unde a stat 195 de zile, doctorii permiţându-i să continue recuperarea la domiciliu.
16 ianuarie 2012: într-o conferinţă de presă la Utrecht, Neşu îşi lansează oficial propria fundaţie, menită să ajute persoanele cu handicap.
19 februarie 2012: chiar în ziua în care a împlinit 29 de ani, fostul fotbalist a organizat o campanie de strângere de fonduri pentru fundaţie, reuşind să colecteze aproximativ 100.000 €.