Olăroiu de cinci stele

Ultima actualizare:

    Cosmin Olăroiu a reuşit,  cu trei etape înainte  de finalul competiţiei  din Emirate, să aducă  laurii celor de la Al-Ahli
Cosmin Olăroiu a reuşit, cu trei etape înainte de finalul competiţiei din Emirate, să aducă laurii celor de la Al-Ahli

Cosmin Olăroiu scrie istorie. Antrenorul de 44 de ani a devenit campion pentru a treia oară consecutiv în Emiratele Arabe Unite, dar performanţa de acum cântăreşte cel mai mult fiindcă actualul său club nu mai cunoscuse supremaţia de cinci ani.

Al-Ahli a învins acasă pe Al Wasl (2-1) şi imediat pe teren s-a declanşat fiesta. Românul a fost purtat pe braţe de elevii săi, iar fanii s-au alăturat şi ei în hora bucuriei. Succesul a fost cu atât mai mare cu cât titlul a fost obţinut matematic cu trei etape înainte de final, iar bilanţul e fantastic: doar două înfrângeri în cele 23 de runde scurse până acum.

Tehnicianul cu salariu de şeic, cinci milioane de euro pe an, a ajuns astfel la al cincilea titlul din carieră: unul cu Steaua, unul cu Al-Hilal, două cu Al-Ain şi acum cu Al-Ahli, dar lista trofeelor sale însumează 11 pentru că se adaugă în palmares şi Cupe sau Supercupe, una dintre ele realizată tot cu Al-Ahli. În plus, el poate câştiga tot în acest sezon pentru că echipa s-a califcat şi-n finala Cupei Emiratelor (19 aprilie) şi-n ultimul act al Cupei Preşedintelui (18 mai), astfel că-n acest sezon poate aduce patru "piese" noi în vitrina clubului.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Leo Messi (EPA) jpg
Lionel Messi bucurie jpg
image png
image png
Belgia Senegal, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
USA Bosnia si Hertegovina, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Harry Kane, capitanul nationalei din Anglia (EPA) jpg
Kylian Mbappe la Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
image
image