EXCLUSIV! La Ploieşti, se reface «lotul Andreşan»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Suporterii Petrolului au salutat decizia patronatului de a-l aduce pe Adi Mutu la echipă, din ianuarie. Un rol important l-a avut şi tehnicianul Cosmin Contra, cel care l-a convins pe "Briliant", cu care a fost coleg de cameră timp de zece ani la naţională", să vină la Petrolul. Prietenia celor doi mai are un punct comun... şi foarte fierbinte! Laura Andreşan, femeia care "i-a bifat" pe amândoi.

Vestea transferului lui Adrian Mutu la Petrolul a pus pe jar lumea fotbalistică! Dar nu numai... Şi paparazzi s-au pus în alertă, şi domnişoarele îndrăgostite până peste cap, care speră să se bucure de compania "Briliantului" măcar pentru câteva ore. De nopţi fierbinţi cu jucătorul lui Ajaccio, dar şi cu viitorul antrenor al acestuia, Contra, a avut parte Laura Andreşan, în mară vogă în urmă cu câţiva ani şi la mare căutare printre fotbalişti.

De altfel, Andreşanca a şi făcut publice câteva dintre aventurile pe care le-a avut cu bărbaţi celebri din România, printre ei regăsindu-se Mutu şi Contra. În topul ei, cei doi nu au "stat" prea bine, atacantul, pe locul zece din zece, iar "Guriţă" două poziţii mai sus!

"La început, Adi a fost timid, dar, după câteva pahare, ne-am încins. A venit după mine în bucătărie şi, înainte să-mi dau seama, el şi-a dat hainele jos...(...) . În timp ce eram la bucătărie, m-am tăiat la mână, ţipând de durere. Adi m-a auzit şi a venit fugind la mine din dormitor şi m-a întrebat dacă mă poate ajuta cu ceva. În momentul în care mi-a văzut rana, mi-a luat mâna, a băgat-o în gură şi a început să sugă sângele. Continuarea...: o aventură de o oră cu tot cu suptul sângelui. Actul în sine a durat doar câteva minute. Îi dau un calificativ mic celebrului Adrian Mutu pentru că merge la kilogram", mărturisea în 2007 Laura Andreşan, pentru Click! Despre momentele petrecute cu actualul antrenor al Petrolului, starleta a avut cuvinte mai "dulci": "Experienţa cu Contra a fost aşa cum mi-o închipuisem şi planificasem, cu frişcă linsă de pe trupuri flămânde, cu tandreţe fugară, cu sex sălbatic limitat, aşa cum doar fotbaliştii ştiu să o facă. Eu mi-am luat timpul, m-a satisfăcut că am reuşit să-mi iau ora din viaţa lui Cosmin Contra, îl bifasem - şi-l bifasem cum mi-am dorit, dulce, sălbatic, tandru, dar şi dur, cum am vrut".

Se mută cu familia în Bucureşti?

În ultima perioadă, în Franţa, atacantul lui Ajaccio n-a mai ţinut prima pagină a ziarelor de scandal, lăsând impresia că s-a potolit. Un rol extrem de important l-a avut şi soţia sa, Consuelo. Căsătoriţi din 2005, părinţi a două fete, Adriana şi Maya, Adi şi Consuleo pozează în familia perfectă. Tocmai de aceea, este foarte posibil ca Mutu să vină cu familia în România, deşi fetele şi Consuelo sunt obişnuite cu alt stil de viaţă şi au petrecut în România doar scurte perioade. Mutu mai are un băiat, Mario, din căsnicia cu Alexandra Dinu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net