Rusescu a marcat după 126 de zile

Ultima actualizare:

Fostul atacant al Stelei a înscris o dublă pentru Sevilla în chiar meciul său de debut la spanioli. Se întâmpla la 8 august, în preliminariile Ligii Europa, în Mladost Podgorica - Sevilla, 1-6. Rusescu a intrat de atunci într-o perioadă neagră, n-a mai apărut decât de două ori în echipă şi situaţia sa părea compromisă la andaluzi.

În jocul de la Freiburg, ultimul din faza grupelor, antrenorul Unai Emery i-a mai dat jucătorului nostru o şansă de doi bani. L-a introdus în minutul 73 al partidei, în locul lui Bacca, iar românul a profitat de singura ocazie clară pe care a avut-o. S-a întâmplat chiar în ultimul minut al prelungirilor, 90+4, când Rusescu a scăpat singur cu portarul advers şi l-a executat pe acesta de la marginea careului.

Sevilla a câştigat grupa şi s-a calificat în şaisprezecimi, unde poate da peste sperietoarea Juventus, peste Lazio, echipa lui Radu Ştefan sau PAOK Salonik, echipa lui Costin Lazăr. În aceeaşi fază a competiţiei s-au calificat şi alte echipe la care sunt legitimaţi români. Astfel, Tottenham, echipa lui Vlad Chiricheş, Şahtior Doneţk, echipa antrenată de Mircea Lucescu, dar şi Dnipro Dniprope­­trovsk, echipa la care joacă Alexandru Vlad, sunt în primăvara europeană şi pot cădea între ele la tragerea la sorţi care va avea loc luni, la Nyon.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Cehia Africa de Sud, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Canadianul Ismaël Koné, accidentat de jucatorul lui Qatar, Assim Madibo, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Neymar, Brazilia Scotia, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
DSC 1043 jpg jpeg
Didier Deschamps si Kylian Mbappe (EPA) jpg
Thomas Partey (EPA) jpg
Cristiano Ronaldo, Portugalia, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
image
image