Piţurcă îşi schimbă părerile de la o lună la alta!

Ultima actualizare:

Acest lucru i-ar face chiar cinste „Satanei", dacă ceea ce a prezentat în faţa lui Mircea Sandu şi a celorlalţi nu s-ar contrazice evident cu realitatea sau cu ce a spus chiar el până nu demult.

Cea mai şocantă explicaţie este cea cu privire la neconvocarea lui Cristian Săpunaru, unul dintre cei mai buni şi mai în formă jucători români în acest moment.

Astfel, în „Episodul Săpunaru", aşa cum este numit punctul referitor la fundaşul lui Elche, Piţurcă nu mai e de acord cu propria afirmaţie din noiembrie, conform căreia l-ar chema imediat la lot pe Săpunaru, dacă acesta ar da un semn că vrea.

Înaintea celor două jocuri cu Austria şi Elveţia, din vara lui 2012, secundul Eugen Neagoe, luând legătura cu el, m-a informat că Săpunaru şi-a luat bilete de concediu împreună cu familia şi nu poate participa la acest stagiu de pregătire. În urma declaraţiilor pe care le-am făcut la adresa lui, a trimis o scrisoare la FRF în care şi-a anunţat retragerea de la echipa naţională atât timp cât sunt eu selecţioner. Specific că acţiunea lui unilaterală a fost benefică pentru echipa naţională deoarece cu jucători de acest gen nu poţi face performanţă", a raportat Piţurcă, amintind că nu e prima dată când Săpunaru calcă pe bec.

- A debutat la echipa naţională 26 de jucători- În cele 28 de meciuri oficiale şi amicale a rulat 63 de jucători- Şi-a fixat ca fiind nucleul de bază pentru campania de calificare la Euro 2016 grupul format din următorii jucători: Silviu Lung Junior, Chiricheş, Măţel, Găman, Gardoş, Latovelvici, Neagu, Nistor, Adi Popa, Chipciu, Rusescu, Alexe, Grozav, Grigore. - Fundaş stânga va sta doar în Latovlevici, Raţ fiind la final de carieră.- Recunoaşte că n-a reuşit să găsească mijlocaşul de creaţie, care să ţină mingea şi care să tragă echipa după el.- Consideră că avem un singur atacant central, Marica şi că suntem deficitari pe absolut toate posturile.- Crede că naţionala a progresat în mandatul său şi ratarea calificării la Mondialul din Brazilia nu e un eşec.- Consideră echipa Greciei ca fiind una „altruistă" pentru s-a calificat la ultimele două turnee finale. Probabil Piţurcă a vrut să spună că Grecia e oportunistă sau cinică, dar limbajul l-a trădat.- A scris că lipsa lui Chiricheş la Atena ne-a dat peste cap şi că Gardoş şi Goian sunt doi fundaşi prea lenţi. De asemenea, recunoaşte că la acel meci s-a bazat în ofensivă doar pe Marica.- Îşi menţine afirmaţia că Liga I e prea slabă şi că el n-are pe cine să selecţioneze.- S-a plâns că România a fost dezavantajată de arbitri în jocul cu Olanda, de la Bucureşti, în cel cu Ungaria, de la Budapesta şi în ambele jocuri cu Grecia, de la baraj.- Recunoaşte că monitorizează mai atent jucătorii din Liga I, în timp ce singurul criteriu prin care sunt analizaţi stranierii este acela dacă joacă sau nu titulari la echipele lor de club.- Vrea să găsească încă 5, 6 sau 7 jucători noi pentru echipa naţională, până la startul următoarelor preliminarii.- Concluzia finală: NU DEMISIONEAZĂ.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net