«Cocoşul» Radu şi- a pus păr

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

După ce s-a retras de bunăvoie de la naţională, Ştefan Radu s-a concentrat exclusiv pe evoluţiile de la echipa de club, Lazio. Fostul dinamovist a găsit însă timp şi pentru completarea podoabei sale capilare.

Cei care l-au văzut jucând pe Fane Radu la finalul lui 2013 au remarcat o schimbare în imaginea exterioară a fotbalistului. Mai exact, „Cocoşul" lui Lazio s-a afişat cu mai mult păr în cap, semn că a trecut recent printr-o operaţie de cosmetizare, cel mai probabil un implant. Totul s-a petrecut în perioada de două luni (septembrie-octombrie) în care Radu n-a jucat deloc în Italia, refăcându-se în urma unei accidentări la genunchi.

Aşa cum se poate vedea din compararea fotografiilor cu Ştefan Radu înainte şi după implant, tratamentul a dat roade, calviţia supărătoare a fotbalistului de 27 de ani fiind în mare parte rezolvată. Întors pe teren cu genunchiul refăcut şi cu părul completat, Radu a rămas acelaşi „gladiator" al echipei din capitala Italiei. De altfel, pentru spiritul său de luptă, românul e considerat de fanii lui Lazio unul dintre jucătorii emblematici ai clubului.

Şi Bogdan Stancu şi-a refăcut podoaba capului

Fundaşul stânga al lui Lazio nu e singurul fotbalist român care a apelat la această modalitate de „îmbogăţire" artificială a părului. Astfel, la finalul lui 2012, fostul stelist Bogdan Stancu (Genclerbirligi) a trecut şi el printr-o asemenea transformare. „Mi-am făcut nebunia", a declarat atunci „Motanul" Stancu, care a investit în implant 20.000 de euro. De-a lungul timpului, probleme cu podoaba capilară au mai avut Gică Popescu (care a cheltuit în 2010 nu mai puţin de 50.000 de euro la o clinică privată din Emirate), dar şi Cristi Borcea, fostul acţionar al lui Dinamo.

Rooney a trecut prin două operaţii

Pe plan internaţional, englezul Wayne Rooney e cel mai cunoscut caz de fotbalist afectat de pierderea prematură a părului. Vizibil deranjat de felul în care arată, atacantul lui Manchester United a investit în 2011 zeci de mii de lire sterline cu scopul de a scăpa de „golfuleţele" din creştet. La numai câteva luni de la implant, părul a început însă să i se albească, Rooney fiind nevoit să mai facă o intervenţie de acest tip, în prima parte a anului 2013.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net