Peste 50% dintre fotbaliștii din primele trei ligi din România sunt vaccinați anti-COVID-19

Ultima actualizare:

    Peste jumătate dintre fotbaliștii din România sunt vaccinațiFoto: sportpictures.eu
Peste jumătate dintre fotbaliștii din România sunt vaccinațiFoto: sportpictures.eu

Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat care au fost efectele campaniei „Fotbalul se vaccinează” demarată în februarie 2021. Astfel, potrivit forului de la București, peste 50% dintre jucătorii legitimaţi la cele 136 de echipe de la nivelul primelor trei eşaloane fotbalistice din România sunt imunizați cu schema completă.

Într-o postare pe site-ul oficial, Federaţia Română de Fotbal a precizat că ”procentul este superior ratei de vaccinare la nivel naţional, care se află sub 40%! În ceea ce priveşte staff-ul (tehnic, suport sau medical), procentul este de peste 80%. Mai mult decât atât, sunt cinci formaţii, două în Liga 2 şi trei în Liga 3, ale căror delegaţii sunt vaccinate în proporţie de 100%". FRF a adăugat că la ultima acţiune a primei reprezentative, procentul jucătorilor vaccinaţi a fost de aproape 80%.Într-o postură și mai bună se află cavalerii fluierului din fotbalul nostru. ”În ceea ce privește arbitrii, la Liga 1, 98,25% este procentul celor vaccinați, adică dintr-un total de 57 de persoane una singură nu este vaccinată. Aceasta se află însă în perioada cuprinsă între a 15-a și a 180-a zi de la testarea pozitivă Covid-19. La Liga 2, din cei 87 de arbitri doar 5 nu sunt vaccinați, un procent de 94,25%, iar la Liga 3 procentul este de 82,07%, mai exact sunt 45 de arbitri din cei 251 care încă nu s-au vaccinat”, s-a precizat în comunicatul FRF. Iar referitor la observatorii de arbitri, ”dintr-un total de 141 de persoane, în toate cele trei eşaloane, 34 încă nu s-au vaccinat împotriva virusului SARS-CoV-2, rezultând un procent de 75,9%”. Pe de altă parte, în privința FRF, 95% dintre angajaţi sunt vaccinaţi, iar în cadrul staff-urilor tuturor echipelor naţionale procentul este de 100%. "Traversăm din nou o perioadă grea la nivel naţional, iar în ceea ce priveşte sportul din România arenele sportive sunt din nou închise. Trebuie să avem încredere în oamenii de ştiinţă! Astfel, Federaţia Română de Fotbal face apel către toţi practicanţii şi suporterii fotbalului să urmeze recomandările experţilor care stau în spatele dezvoltării vaccinului. Vaccinarea este drumul cel mai scurt spre o viaţă normală", a declarat Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net