Premier League a creat un sistem care detectează insultele on-line
Premier League a anunțat că lansează un nou sistem de alertă dedicat jucătorilor, managerilor și membrilor familiilor acestora pentru a-i ajuta în lupta contra abuzurilor discriminatorii comise pe rețelele sociale.
S-a subliniat că fiecare caz în parte va fi studiat, făcând obiectul unei anchete și, dacă va fi cazul, unei acțiuni judiciare. „Există prea multe cazuri în care fotbaliștii și familiile lor sunt insultați”, se arată într-un comunicat. Iar astfel de cazuri nu sunt puține. Doar de la debutul actualului campionat, jucătorii lui Manchester United, Paul Pogba și Marcus Rashford, sau cel al lui Chelsea, Tammy Abraham, au primit insulte rasiste după ce au ratat penalty-uri.Șef în Premier League, Richard Masters a declarat: „Insultele (discriminatorii, rasiste, sexiste, homofobe), în on-line, sunt inacceptabile, iar lupta cu această problemă trebuie să fie o prioritate. Am fost informați recent de abuzul rasist on-line la care a fost suspus Ian Wright. Am pus imediat în practică sistemul nostru de semnalare a acestor cazuri și vrem să-i ducem în fața justiției pe delincvenți. Premier League nu va tolera niciun comportament discriminatoriu, sub orice formă ar fi el”.