Premieră pentru Liverpool: e campioană mondială a cluburilor!

Ultima actualizare:

    Fotbaliștii lui Liverpool au cucerit trofeul de campioni ai lumiiFoto: EPA-EFE
Fotbaliștii lui Liverpool au cucerit trofeul de campioni ai lumiiFoto: EPA-EFE

”Cormoranii” au câștigat pentru prima dată titlul mondial al echipelor de club. Campioană a Europei, Liverpool s-a impus greu, cu 1-0, după prelungiri, în fața lui Flamengo, cea mai valoroasă formație din America de Sud.

Trei finale a pierdut Liverpool până să izbutească a deveni cea mai valoroasă echipă de fotbal la nivel de cluburi din lume. Mai întâi, a eșuat în finalele Cupei Intercontinentale din 1981 și 1984. Apoi, în 2005a ratat din nou trofeul înclinându-se (0-1) în finala Mondialului cu Sao Paolo. Și nici sâmbătă seara, la Doha, nu i-a fost prea ușor. Deloc spectaculoasă, finala s-a decis în prelungiri. Mai precis în minutul 99, când Roberto Firmino a răzbunat o minge trimisă în cadrul porții, în al doilea mitan (min. 47). De altfel, formația engleză s-a impus și pentru că a dovedit că a stat mai bine la capitolul pregătire fizică. Astfel Liverpool s-a revanșat în fața lui Flamengo pentru eșecul suferit acum 38 de ani. Atunci, în 1981, echipa lui Zico și Junior s-a impus în fața englezilor cu 3-0 la loviturile de departajare. E de precizat că formația lui Klopp a fost dezavantajată și de arbitraj... Mai exact de către VAR! Și deși arbitrul Hail Aj Jassim a dictat penalty la o intrare a lui Rafinha asupra lui Sadio Mane, oficialii video n-au fost de acord... Spre stupoarea tuturor celor care au văzut faza. 

Echipa lui Lucescu Jr. pe locul 4

În meciul pentru locurile 3-4, arbitrat de Ovidiu Hațegan, Al Hilal, echipa antrenată de Răzvan Lucescu, a fost întrecută de Monterrey (Mexic) la loviturile de departajare. După timpul regulamentar, cele două formații s-au aflat la egalitate, 2-2. Campioana Asiei a marcat prin Eduardo (min. 35) și Gomis (min. 66), iar gruparea din America de Nord a replicat prin golurile lui Gonzalez (min. 55) și Meza (60). La loviturile de departajare, fotbaliștii lui Monterrey au avut nervii mai tari și s-au impus cu 4-3. În plus, Cardenas, portarul de rezervă al americanilor, a respins două lovituri de departajare și a transformat-o pe cea decisivă. "A fost un meci cu multă risipă de energie, iar la final cei de la Monterrey au fost mai proaspeți", a declarat Răzvan Lucescu după meci.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
image png
Belgia Senegal, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
USA Bosnia si Hertegovina, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Harry Kane, capitanul nationalei din Anglia (EPA) jpg
Kylian Mbappe la Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Erling Haaland, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Radu Marginean (Sportpictures) jpg
image
image