Protestul Rusiei a avut efect. UEFA cere Ucrainei să schimbe tricourile

Ultima actualizare:

    Așa arată tricoul Ucrainei care a stârnit protestul RusieiFoto: EPA-EFE
Așa arată tricoul Ucrainei care a stârnit protestul RusieiFoto: EPA-EFE

Uniunea Europeană de Fotbal Asociație (UEFA) a acceptat protestul guvernului de la Moscova şi ca cerut echipei de fotbal a Ucrainei să schimbe tricourile pe care jucătorii săi le vor îmbrăca la Euro 2020. Acestea aveau imprimat pe ele conturul țării est-europene, fiind inclusă și Crimeea, peninsulă anexată recent de Rusia.

Prezentarea tricourilor, în urmă cu câteva zile, a provocat un scandal diplomatic între cele două ţări învecinate. Federaţia Rusă de Fotbal a anunţat, marţi seară, că a sesizat UEFA cu privire la echipamentul pe care ucrainenii intenționau să-l folosească la Campionatul European. “Atragem atenţia asupra folosirii mesajelor politice pe tricoul naţionalei Ucrainei, ceea ce este contrar principiilor de bază ale regulamentului UEFA cu privire la echipament”, a precizat serviciul de presă al federaţiei.Prezentate duminică, tricourile echipei Ucrainei includeau o hartă a ţării, în care a fost inclusă şi Crimeea, regiune anexată de Rusia în 2014, precum şi teritoriile din est, controlate de separatiştii pro-ruşi. Harta corespunde frontierelor cunoscute ale ţării. În plus, pe tricouri se află şi sloganurile: “Glorie Ucrainei! Glorie eroilor noştri!”. Și prezenţa acestora a atras critici de la Moscova, care le-a asociat cu grupurile naţionaliste din Al Doilea Război Mondial care au luptat împotriva sovieticilor. „În timpul războiului, acest strigăt de război nazist a fost folosit de unităţile armate ucrainene naţionaliste regulate şi neregulate", a declarat, duminică, Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei ruse.Inițial,  UEFA a precizat că echipamentele au fost aprobate “în conformitate cu regulamentul”. Regulamentul forului prevede că niciun echipament nu poate aduce transmite mesaje politice, religioase sau legate de rasă. Un mesaj asemănător a transmis și preşedintele federaţiei ucrainene, Andrei Pavelko. Apoi, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a postat un mesaj de încurajare în social media, alături de o fotografie în care apare prezentând tricoul: “Noul tricou al echipei naţionale a Ucrainei nu este ca altele. Poate şoca. Include mai multe simboluri importante care îi unesc pe ucraineni”. Supus presiunilor Moscovei, forul de la Nyon a revenit asupra tricourilor Ucrainei pentru Euro 2020, pe care le aprobase într-o primă fază. Astfel UEFA a impus Ucrainei să schimbe tricoul echipei naţionale care participă la Campionatul European. Decizia a fost luată în urma protestelor din partea Rusiei, potrivit cărora tricoul este "politic". Forul continental de fotbal a împărtăşit opinia Moscovei, considerând drept politic sloganul "Glorie eroilor noştri" de pe tricoul ucrainean. "După ce a efectuat o analiză mai aprofundată", a explicat UEFA, „acest slogan, folosit cu ocazia rebeliunii populare antiruse de la Maidan, în 2014, este în mod clar de natură politică". Și, prin urmare, "trebuie retras în vederea meciurilor din competiţia UEFA”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net