Rapidul a uitat să mai câștige, dar tot e în primele 6

Ultima actualizare:

    Junior Moraes a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Rapidului contra celor de la CS MioveniFOTO: Sportpictures.eu
Junior Moraes a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Rapidului contra celor de la CS MioveniFOTO: Sportpictures.eu

Rapidul a trecut prin momente dramatice în ultimul deceniu, a luat-o de la zero din liga a patra și a revenit printre echipele fruntașe ale primei divizii. Un singur lucru nu s-a schimbat peste ani, pe lângă pasiunea fanilor: inconstanța echipei. La Mioveni am avut o nouă mostră în acest sens, în meciul încheiat la egalitate, 1-1.

A fost o partidă ciudată încă de dinaintea startului, pentru că Rapidul a fost gazdă pe terenul adversarei. Nu pentru că giuleștenii ar fi vrut să ofere momente inedite în campionat, ci pentru că, până la inaugurarea stadionului pe care statul l-a construit în locul bătrânului ”Giulești” ei sunt nevoiți să se mute de colo-colo prin țară, pentru că Bucureștiul se pare că e prea mic pentru a le oferi o arenă. Drept urmare, au jucat pe stadionul din Mioveni, acolo unde au mai organizat meciuri și unde au învins chiar și pe CFR Cluj și unde, paradoxal, au învins în tur, cu 2-0, chiar pe CS Mioveni, într-un meci considerat în deplasare. De data aceasta, însă, nu mai putem vorbi de o victorie a bucureștenilor, pentru că a apărut acea inconstanță care i-a caracterizat decenii la rând pe ”alb-vișinii”.

Drept urmare, deși porneau favoriți, bucureștenii s-au trezit că trebuie să alerge după egalare încă din minutul 16, când Buziuc a reușit un gol incredibil. Giuleștenii au reușit să înscrie abia în repriza secundă, în minutul 57, prin Hlistei și așa s-a scris istoria meciului pe care jucătorii și fanii giuleșteni l-au încheiat dezamăgiți. De fapt și la acest capitol, al așteptărilor suporterilor, Rapid este o echipă unică. Pentru că, deși abia a promovat pe prima scenă și este, cu 28 de puncte, în primele 6 echipe ale campionatului, fanii ei sunt supărați. Chiar dacă echipa e neînvinsă de cinci etape, timp în care a făcut patru egaluri și a obținut o victorie (3-2 cu Clinceni), toți suporterii Rapidului simt că s-au ratat ocazii importante ca formația să fie mai sus în clasament.

Cea mai mare presiune, în aceste condiții, este pe umerii antrenorului Mihai Iosif. Un tehnician care anul trecut pe vremea asta antrena echipa a doua a Rapidului și nici nu visa să ajungă atât de repede principal la lotul mare, el e cel care a reușit să promoveze formația în Liga 1 și să o transforme dintr-o potențială candidată la retrogradare în posibilă calificată în play-off. Cu toate acestea, pare că nimeni nu e mulțumit de el, deși este un antrenor debutant în prima divizie. Iar această presiune pare că o simte și el foarte bine: ”Un meci cu două reprize distincte. Puteam câștiga, dar puteam să și pierdem. Am jucat aici, la noi acasă, striga lumea Mioveni. Nu caut alibiuri, am făcut o primă repriză foarte slabă, în a doua ne-am trezit puțin. Cred că suntem obosiți, am rulat aceiași jucători, i-am folosit în aceste 17 meciuri cam pe aceiași, am mers foarte mult pe mâna lor, probabil s-a ajuns la o stare de oboseală, care își spune cuvântul. Și vârsta e un impediment, mai ales când dau totul pe teren și trag non-stop. Îmi asum cele 28 de puncte pe care le avem, îmi asum și anumite greșeli pe care le-am făcut. Am făcut o analiză, nu am găsit foarte multe greșeli făcute de mine, dar le-am găsit. Sper să mă îmbunătățesc, să nu se uite că și eu sunt debutant în Liga 1”, a declarat Mihai Iosif la Digi Sport după meci.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net