Răzvan Lucescu: ”Am simțit o rușine incredibilă față de tata”
Invitat la emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la Kanal D, antrenorul Răzvan Lucescu (52 de ani) a vorbit deschis despre foarte multe subiecte interesante. Iată, pe scurt, câteva dintre răspunsurile lui.
Când i-a fost rușine de tatăl său. „În 1991, după Revoluție, după primul an al tatălui meu în Italia ca antrenor, el a strâns niște bani pentru o investiție. Mi-a zis și mie unde sunt banii, iar eu am luat de acolo o sumă fără să-i spun. Când s-a întâlnit cu prietenii lui pentru a stabili ce e de făcut cu acei bani, l-am chemat pe unul dintre ei și i-am zis cât am luat. I-am promis că-i pun la loc mâine, doar voiam să mă ajute. Numai că un alt prieten prezent la masă a înțeles că ceva nu e în regulă. Iar tata s-a prins și el: «Răzvan, aici sunt mai puțini bani!». Am înghețat, m-am simțit groaznic, a fost un lucru la care nu m-am așteptat, înfiorător m-am simțit, o rușine incredibilă”.
Ura pentru Steaua. „Acum, pot spune relaxat că nu urăsc Steaua. Eram tânăr. Tinerii în general sunt idioți, simt nevoia de a face lucruri extraordinare, care să șocheze. Eram acel suporter înnebunit din spatele tatălui meu. Un fan vehement care să-și susțină tatăl. Era echipa cu care se lupta tatăl meu. Acum, privesc înapoi cu un zâmbet în colțul gurii, de genul «uite cât de tâmpit ai fost!». Sunt antrenor de fotbal, trebuie să existe adversități, dar trebuie ținut totul sub un anumit control. Când meciul s-a încheiat, gata! Văd lucrurile diferit, poarte și din cauza vârstei. Pentru mine, Steaua e FCSB și invers”.
Victoria obținută în fața tatălui său, în Sahtior – Rapid 0-1. ”După acel meci timp de o lună nu am vorbit cu tata deloc! Cum să mă lase tata să câștig?! El era la Șahtior cu interesele lor, cu un proprietar, eu la Rapid, cu alte treburi. Vă spun sincer, o lună n-am vorbit”.
Cum îl pedepsea Mircea Lucescu. ”Cuvintele lovesc mai tare decât palmele, rămân adânc înfipte în memorie, sunt cuvinte care provoacă un efect pozitiv. Palmele pot rămâne drept traume și provoacă un efect negativ”.
Cât îl apasă numele de Lucescu: ”Azi nu mai pune presiune pe mine numele acesta. Era o presiune în perioada adolescenței, la începutul carierei de jucător, apoi la începutul carierei de antrenor. Au fost momente mai puțin plăcute de-a lungul timpului. Felul în care mă privea lumea... Îmi spuneau unii: «Sună-l pe tac-tu la pauză, îți face tac-tu strategia, prietenul acela e cu tine din interes, fetele se uită la tine din interes», erau fost lucruri neplăcute. Acum mă fac să zâmbesc. Dar adevărul e că am trecut prin mari frustrări”
Banii avuți în copilărie. „Recunosc, părinții m-au răsfățat. N-am avut lipsuri, n-am fost refuzat. E adevărat că tatăl meu, participând mai puțin la viața mea, se simțea cumva obligat să-mi facă pe plac sau să nu mă refuze. Cea care cu adevărat era în spatele lui era mama. Dar eu la 14 ani îmi permiteam să merg și cu taxiul, dacă simțeam că întârzii la antrenament”.
