Răzvan Marin a marcat primul gol în Serie A

Ultima actualizare:

    Răzvan Marin a marcat primul gol în Serie AFOTO: EPA
Răzvan Marin a marcat primul gol în Serie AFOTO: EPA

Răzvan Marin a spart gheața în Italia. El a marcat primul său gol în Serie A, aducând un punct formației sale, Cagliari, în deplasarea de la Verona, scor 1-1.

Mijlocaşul Răzvan Marin, care a înscris duminică pentru prima dată în Serie A, a declarat, la Sky Sport, că este foarte bucuros şi că el şi colegii săi de la Cagliari au făcut un meci mare cu Verona. “Sunt foarte bucuros pentru primul meu gol şi pentru echipă. Am făcut un meci mare şi trebuie să continuăm la fel. Poziţia mea pe teren? Mă simt foarte bine atât ca mijlocaş, cât şi ca playmaker, în faţa apărării. Oricum, sunt la dispoziţia lui Mister. Joc unde vrea el”, a spus românul conform news.ro.

Răzvan Marin a marcat, duminică, primul său gol în Serie A, în meciul pe care echipa lui, Cagliari, l-a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-1), în deplasare, cu Verona, în etapa a X-a.

Gazdele au deschis scorul, în minutul 21, prin Zaccagni, iar Marin, care a fost titular, a egalat, în minutul 48.

Jucătorul român de 24 de ani a fost achiziţionat în această vară de Cagliari de la Ajax Amsterdam. El a jucat zece meciuri în campionat.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
adrian ilie webp
WhatsApp Image 2026 04 10 at 12 20 14 (1) jpeg
Lucescu digisport captura jpeg
ChatGPT Image 10 apr  2026, 11 10 18 png
luce familie jpg
Mircea Lucescu Sahtior jpg
Mircea Lucescu tricolor jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
image
image