Răzvan Raţ, suspendare de cel puţin patru etape după capul în gură dat pe teren
Fundaşul Răzvan Raţ riscă să stea pe margine cel puţin patru etape, după ce l-a lovit pe atacantul Charles în meciul lui Rayo Vallecano cu Celta Vigo, 3-0.
Raţ a fost eliminat în minutul 64, deoarece "l-a lovit cu capul în faţă pe un adversar, fără minge". "Adversarul a avut nevoie de asistenţă medicală din cauza unei hemoragii la nas", a scris arbitrul în raportul de după meci. Astfel, Raţ riscă o suspendare de cel puţin patru etape, în conformitate cu articolul 98 din regulamentul disciplinar.
Cotidianul As notează că Răzvan Raţ le-a cerut scuze coechipierilor săi după meci, dar El Mundo Deportivo scrie că fundaşul român nu i-a cerut scuze jucătorului agresat, nici în teren, nici la vestiare.
Charles Dias speră să evite operaţia la nas şi a afirmat că nu ştia că o astfel de accidentare poate fi atât de dureroasă. "Nu am mai avut o astfel de accidentare şi durerea resimţită a fost foarte mare. Doctorul a încercat să-mi pună osul la loc de două ori. Prima oară în teren, iar apoi la vestiare, a fost tare greu, dar am simţit cum se pune osul la loc. Nu ştiu ce a fost în capul lui, dar vă asigur că nu mă aşteptam să mă lovească şi astfel nu am putut evita impactul", a spus Charles.