Reghe se teme: "Fanii Rapidului vor să facă ceva nemaiîntâlnit dacă vom conduce!"
"Pentru mine va fi un joc ca oricare altul. Într-adevăr e un joc cu o încărcătură mai mare, având în vedere această rivalitate dintre cele două echipe, dar până la urmă este un meci de fotbal. Cred că fanii îşi doresc să vadă un spectacol pe teren şi nu în tribune sau prin presă. De multe ori se ajunge să avem parte de jigniri, de evenimente neplăcute şi le-am atras atenţia oamenilor care se ocupă de acest meci să fie foarte atenţi. Nu dorim să jignim pe nimeni, să umbrim galeria Rapidului. Avem anumite semnale că la un moment dat, când Steaua va conduce, fanii Rapidului îşi doresc să facă ceva ce nu s-a mai întâmplat în România. Le atrag atenţia conducătorilor de la Rapid, care probabil că îşi doresc acest lucru, să îi provoace pe fanii lor, să fie foarte atenţi, pentru că în primul rând trebuie să asigure securitatea jucătorilor şi oamenilor care vin la un meci de fotbal. Nu am vrut să îi jignesc pe cei de la Rapid, ci doar să câştigăm cele trei puncte puse în joc", a spus Reghecampf.
"Mie nu îmi este teamă de absolut nimic, dar cei care se ocupă de organizarea acestui meci trebuie să fie foarte atenţi. Noi nu mergem să ne batem, să asistăm la un spectacol în tribune, ci să jucăm fotbal. Sunt lucruri care se transmit din tabăra adversă şi sper să nu fie adevărate. Doar am tras un semnal de alarmă. Noi nu putem să ne luăm nicio măsură de siguranţă, noi mergem să jucăm fotbal", a completat Reghecampf.