Ronaldo a izbutit „dubla”! Lusitanul a marcat de două ori în primul meci disputat pentru Manchester United

Ultima actualizare:

    Cristiano Ronaldo se simte foarte bine în AngliaFoto: EPA-EFE
Cristiano Ronaldo se simte foarte bine în AngliaFoto: EPA-EFE

Abia revenit printre „Diavoli”, Cristiano Ronaldo a strălucit în disputa cu Newcastle. Purtând tricoul cu numărul 7, acesta a marcat în minutele 45+2 și 62, iar seria a fost continuată de Bruno Rodrigues (min. 80) și Lingard (min. 90+2). Astfel că Manchester United s-a impus cu 4-2 și a preluat șefia în Premier League după patru etape.

Revenirea lui Ronaldo la cea mai galonată formație din prima divizie engleză a stârnit deja un interes deosebit. Într-o singură săptămână, Manchester United a vândut tricouri ale lui Ronaldo în valoare de aproape 220 de milioane de euro (187 de milioane de lire sterline), potrivit mirror.co.uk. Din această sumă, care reprezintă totalul încasărilor, partea clubului englez este de 15 milioane de euro. Astfel că United şi-a recuperat în totalitatea suma plătită grupării Juventus pentru transferul jucătorului.Partener comercial al clubului Manchester United, Fanatics a precizat că, la patru ore de la anunţarea revenirii lui Ronaldo în Anglia, vânzările tricoului internaţionalului portughez au depăşit recordul existent pentru vânzările unui articol similar, într-o singură zi, în afara SUA. Comparativ, Paris Saint-Germain a obţinut numai 7,5 milioane de lire sterline (8,8 milioane de euro) din vânzările tricoului argentinianului Lionel Messi, transferat în această vară de la FC Barcelona.

Este de amintit că portughezul a mai jucat la United între 2003 şi 2009, perioadă în care a cunoscut consacrarea.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Mircea Lucescu FOTO EPA/EFE
catalin cirjan cerere in casatorie jpg
Italia (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Mircea Lucescu FOTO EPA/EFE
Gheorghe Hagi | FOTO Facebook: Gheorghe Hagi
Minge World Cup (EPA) jpg
Elena si Ianis Hagi si au botezat fiul, foto Instagram jpg
image
image