Shakira l-a făcut «Waka-Waka» pe Pique!
De data asta Pique a ridicat „trofeul”: un sărut pasional, pe scenă, cu sexoasa cântăreaţă din Columbia.Proaspeţii campioni ai Europei au ţinut-o din petrecere în petrecere, toată ziua de duminică!
Mai întâi, în cadru restrâns, la Muzeul de Istorie Naturală din Londra, printre schelete de dinozaur şi arbori sequoia de 1.300 de ani, imediat după finala cu Manchester United. Messi şi compania s-au distrat până la trei dimineaţa în capitala Marii Britanii, după care fiesta s-a mutat la Barcelona.
De data asta pe lumină! Au urmat turul oraşului, din nou într-un autocar descoperit, apoi, de la ora 21.00, revederea cu cei 100.000 de fani de pe „Camp Nou". Însă punctul culminant al zilei a fost concertul Shakirei, de pe stadionul Olimpic Montjuic.
Pique şi Shakira au ridicat publicul în picioare
Cu o întârziere de un ceas şi un sfert, cântăreaţa columbiană şi-a făcut apariţia pe scenă în jurul orei locale 23.15. Oamenii aveau să afle imediat şi motivul întârzierii. Shakira şi-a salutat fanii în catalană, după care le-a transmis: „Într-o zi ca asta, în care lumea sărbătoreşte, aici e casa mea".
Apoi l-a chemat pe scenă pe Pique. Publicul era deja în delir, dar ce era mai bun avea să urmeze pentru că preferata lui Cristi Borcea s-a aruncat pur şi simplu în braţele iubitului.
Au mai urcat pe scenă Xavi, Villa, Pedro, Busquets şi Bojan, în timp ce Dani Alves, Abidal şi Guardiola au rămas undeva în rândurile din faţă. Şi bine au făcut, pentru că Shakira i-a pus pe petrecăreţi la dans.
Cum era de aşteptat, Pique s-a descurcat cel mai bine! „Felicitări Barcelona", le-a spus cântăreaţa fanilor ei, nu înainte de a încheia concertul cu „Waka-Waka".