Steaua, fără emoţii în derby/ 2-0 cu Dinamo

Ultima actualizare:
Rusescu l-a depășit  de mai multe ori  pe dinamovistul  Dragoș Grigore (Fotografii: Răzvan Păsărică)
Rusescu l-a depășit de mai multe ori pe dinamovistul Dragoș Grigore (Fotografii: Răzvan Păsărică)

Meciul dintre Dinamo şi Steaua a fost un derby doar pe hârtie. În teren, lucrurile au stat ca la un meci banal din Liga 1, în care nu s-a pus nici un moment problema învingătoarei. S-a impus Steaua, cu scorul de 2-0, iar Dinamo va vedea Europa la vară doar pe hartă.

Început cu o întârziere de două minute, din cauza petardelor aruncate din tribune de fanii celor două formaţii, derby-ul dintre Dinamo şi Steaua nu a surprins pe nimeni prin desfăşurare. Steaua a dominat, Steaua a înscris, Steaua a câştigat.

Dinamo a fost doar umbra care se preconiza că va fi, „câinii" remarcându-se doar prin faulturile de maidan comise în repriza secundă, atunci când Strătilă şi Dandea au scăpat de eliminare doar de prestaţia sub aşteptări a centralului Sebastian Colţescu. Marcat probabil de faptul că arbitra pentru prima dată un derby Dinamo - Steaua, acesta a avut o seară slabă, arătându-i doar galben şi lui Latovlevici pentru o intrare la fel de criminală ca a celor doi dinamovişti.

Meciul a început cu Steaua în atac. Echilibrul nu a durat decât 13 minute, până când senegalezul Boubacar a trimis în proprie poartă o minge respinsă de portarul Bălgrădean după o acţiune a lui Rusescu.

Apoi, partida a continuat pe aceleaşi coordonate, cu o dominare autoritară a steliştilor. Nici întreruperea de 12 minute cauzată de fanii dinamovişti, nici pauza, nu au adus mai multă limpezime în jocul celor care aseară au fost gazde.

Aşa că, în afara unui şut de la 30 de metri al lui Curtean, Dinamo nu a mai putut face mare lucru. Golul marcat de renegatul Tănase în minutul 70, printr-un şut de la 16 metri, a pecetluit o victorie logică şi meritată a Stelei, care poate fi lăsată acum să se pregătească de Liga Campionilor. Cu această înfrângere, a cincea consecutivă suferită în faţa Stelei, o premieră, Dinamo se îndepărtează aproape decisiv de zona locurilor care duc în Liga Europei şi poate începe încă de pe acum reconstrucţia.

Accidentări. Steliştii Chipciu şi Chiricheş au părăsit terenul de joc accidentaţi şi nu se ştie când ar putea reveni pe teren. Dacă primul jucător s-a „rupt" ciocnindu-se de un coechipier, Chiricheş a fost victima unui fault criminal comis de Strătilă, care i-a pus efectiv talpa pe tibia stângă.

Deşi doar norocul a făcut să nu asistăm la o dublă fractură de tibie şi peroneu, dinamovistul nu a văzut decât galben din partea lui Colţescu! În prima repriză Latovlevici a intrat cu talpa pe tibia lui Strătilă şi a fost, de asemenea, avertizat doar cu un galben!

Fani. În tribunele „Arenei Naţionale" au luat loc 43.789 de spectatori.

Rusescu l-a depășit  de mai multe ori  pe dinamovistul  Dragoș Grigore (Fotografii: Răzvan Păsărică)
Rusescu l-a depășit de mai multe ori pe dinamovistul Dragoș Grigore (Fotografii: Răzvan Păsărică)

Jucătorii Stelei au luat o decizie inedită în urmă cu câteva zile: pentru a marca într-un mod original câştigarea titlului cu numărul 24, jucătorii şi membrii staff-ului tehnic au decis să-şi lase mustaţă! Acest gest e şi unul prin care steliştii i-au mulţumit lui Helmuth Duckadam, care în urmă cu câteva zile şi-a ras mustaţa pentru prima dată după 34 de ani în cinstea titlului!


    Rusescu l-a depășit  de mai multe ori  pe dinamovistul  Dragoș Grigore (Fotografii: Răzvan Păsărică)
Rusescu l-a depășit de mai multe ori pe dinamovistul Dragoș Grigore (Fotografii: Răzvan Păsărică)

Partida de aseară a fost întreruptă pentru 12 minute, după ce, în minutul 35, fanii dinamovişti au început să arunce cu diferite obiecte pe teren. Totul a început atunci când stelistul Bourceanu s-a dus să execute un corner, de lângă peluza dinamovistă. În teren au început să fie aruncate sticle de apă, brichete, ba chiar şi câteva telefoane mobile, totul culmiând cu două petarde care l-au făcut pe centralul Colţescu să trimită jucătorii la cabine. După 12 minute, meciul s-a reluat fără a mai apărea incidente.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net