Steaua revine în Ghencea

Ultima actualizare:
Alex Chipciu aşteaptă  să revină pe arena  din Ghencea
Alex Chipciu aşteaptă să revină pe arena din Ghencea

În urma litigiului dintre şefii MApN şi oficialii trupei pregătite de Mirel Rădoi, cei din urmă au trebuit să părăsească în vară stadionul pe care au evoluat mai bine de 40 de ani. Acum, după două luni de conflict, taberele au negociat şi săptămâna aceasta vor semna o nouă înţelegere.

După două ore şi jumătate de tratative, iniţiate de Gheorghe Boroi, comandantul Clubului Sportiv al Armatei, preşedintele echipei patronate de Gigi Becali, Valeriu Argăseală, s-a arătat optimist. Pe lângă dreptul de a folosi baza de antrenament şi stadionul din Ghencea s-a discutat şi despre marca Steaua, elevii lui Rădoi fiind nevoiţi să joace sub titulatura de FCSB, adevăratul brand aparţinând Armatei. “Sperăm să găsim o soluţie cât mai repede şi echipa să revină în Ghencea. În următoarele două-trei zile vom ajunge la un consens. Mai mult nu putem face acum până nu se finalizează procedurile juridice pe care le avem”, a anunţat Argăseală. “În perioada imediat următoare vor fi stabiliţi termenii concreţi ai colaborării”, au anunţat şi cei de la Clubul Sportiv. Mutarea este avantajoasă pentru formaţia lui Gigi Becali. În acest moment, roş-albaştrii joacă pe Arena Naţională, acolo unde tribunele sunt aproape goale şi nici măcar chiria nu este acoperită. Astfel, după parafarea noului contract, oamenii lui Mirel Rădoi ar putea evolua etapa următoare, contra Concordiei, în Ghencea, acum având meci în deplasare la Timişoara.

Ţucudean nu e dorit nici de englezi


    Alex Chipciu aşteaptă  să revină pe arena  din Ghencea
Alex Chipciu aşteaptă să revină pe arena din Ghencea

George Ţucudean a sosit la Steaua în iarnă, sub formă de împrumut pentru o perioadă de doi ani de la Charlton. La roş-albaştri atacantul nu a impresionat şi a fost trimis înapoi la trupa engleză, dar cei din Albion nu sunt încântaţi să reprimească acum un fotbalist cu un salariu mare, 700.000 de lire sterline pe an, şi cu un randament slab. În România, Ţucudean a înscris doar cinci goluri.    

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
coada imigrari IGI jpeg
image
image
image
image
image
image
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
fcsb jucatori galerie jpg
David Popovici jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net