Străinii, şocaţi de escapada lui Marica şi Mutu
Nemţii de la „Bild" s-au arătat îngrijoraţi de forma fizică a jucătorilor lui Schalke (Marica, Huntelaar şi Afellay), în timp ce spaniolii de la „Marca" au povestit despre „a treia repriză de la Bucureşti".
Prezenţa vedetelor naţionalei Olandei alături de Mutu şi Marica în clubul „Tiffany Piano", însoţiţi de numeroase dame de companie, n-avea cum să treacă neobservată în ziarele occcidentale.
Fotografiile exclusive publicate în „Click!" au fost savurate ieri şi de cititorii ziarului german „Bild". Nemţii au preluat subiectul fiind interesaţi de cei trei jucători ai lui Schalke (Marica, de la noi, Huntelaar şi Afellay, de la olandezi) care au petrecut până la primele ore ale dimineţii. Suporterii lui Schalke au intrat deja în alertă, mai ales că astăzi se joacă marele derby al Ruhr-ului, cu Borussia Dortmund.
„Jucătorii s-au întors sănătoşi, asta e tot ce contează.Ce s-a întâmplat la echipele naţionale nu ne interezează", a răspuns managerul „minerilor", Horst Heldt. La fel, tabloidele din Olanda s-au răsfăţat cu pozele cu Van Persie, Afellay şi De Jong ieşind din clubul de noapte de la Bucureşti. De asemenea, prestigiosul cotidian spaniol Marca a titrat: "Românii şi olandezii au încins o fiesta cu dame de companie. O a treia repriză încinsă la Bucureşti!"
Subiectul, prezentat în exclusivitate de Click!, a fost preluat până în America de Sud - acolo unde l-au citat cele mai mari site-uri de ştiri sportive, globoesporte si UOL Esporte - şi Australia!
Ziarul Click! a prezentat în exclusivitate, în ediţia de joi, cum s-au distrat într-un club de noapte din Bucureşti Adrian Mutu, Ciprian Marica şi 4 dintre cei mai cunoscuţi internaţionali olandezi la puţin timp după meciul direct din preliminariile CM. Fotoreporterii ziarului nostru i-au surprins pe aceştia atât la intrarea cât şi la ieşirea din club, iar sursele noastre au oferit detalii interesante din interiorul clubului. De asemenea, a prezentat imagini şi cu „păsările de noapte" care au intrat în hotel după jucătorii olandezi.