Top 3 scene «marca» Borcea la Dinamo
Cristi Borcea se retrage oficial de la Dinamo azi, club la care a activat 17 ani, în diferite funcţii. Practic, a trecut de la omul bun la toate pentru Cornel Dinu până la preşedinte executiv. El a rămas în memorie pentru fraze celebre sau dansul "a la Shakira".
Spartanul - şef, Leonidas, Shakira sau, mai nou, Finul. Porecle pe care şi le-a atras de-a lungul timpului. A avut duşmani şi de multe ori i-a desfiinţat public, iar Dinamo cu el la conducere a câştigat 12 trofee, dar nu a făcut performanţăpe plan extern.
Acum se retrage, departe, la Miami, dar în atâţia ani de fotbal, a creat, uneori fără voia sa, adevărate „repere" în „circul" Ligii I şi a scos multe „perle".
Locul 2- Mişcările în stilul Shakirei au făcut vâlvă
Locul 1. Şef de galerie. În 2009, în Europa League, Dinamo a jucat acasă cu grecii de la Panathinaikos, dar românii, din cauza unei sancţiuni, au fost nevoiţi să joace fără spectatori. Atunci Borcea i-a luat pe toţi de la oficială, inclusiv pe fostul acţionar Vasile Turcu, i-a dus în tribună, unde au susţinut echipa. Borcea a fost şef de galerie, toată partida bătând toba şi dând tonul scandărilor.
Locul 2. "A la Shakira". Borcea a început să danseze precum celebra artistă, după ce Dinamo a învins în Ghencea cu 4-2, fiind prima victorie a roş-albilor în faţa rivalei după Revoluţie. Se întâmpla în 2007 şi de atunci, dinamovistul a repetat dansul la fiecare victorie importantă a „câinilor".
Locul 3- Şampania ciocnită cu viitorul naş, Gigi Becali
Locul 3. Şampanie cu naşul. În Ghencea, Borcea şi Gigi Becali au arătat tuturor că sunt buni prieteni şi că nu există rivalitate între ei. După ce au băut şampanie în timpul partidei naţionalei contra Austriei, cei doi s-au distrat până dimineaţa într-un club de fiţe. Între timp, au devenit neamuri.
Top perle
„Lăsaţi-ne să ne pregătim de Liga Campionilor". Declaraţia a fost dată acum 10 ani după ce Dinamo era campioană matematic înaintea finalului campionatului. Borcea cere linişte, dar nici până azi roş-albii nu au ajuns în Champions League, în timp ce Steaua, Unirea, CFR sau Oţelul au reuşit.
„Am pierdut pentru că am fost lipsiţi de ghinion", a spus după o partidă cu Rapid, jucată în Giuleşti şi încheiată 0-0.
„Noi le facem jucătorilor acea injecţie letală care nu dispare niciodată", a declarat în 2006 referindu-se la campania de transferuri.
"Ţi-am dat indicaţii, ţi-am cumpărat o echipă, am luat toată Craiova, atunci controlam şi vântul în fotbalul românesc", i-a spus lui Andone în 2004, după ce a luat eventul.
"Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Autostivuitorul", a confundat Borcea „atotţiitorul", transformând cuvântul în „autostivuitorul". "Perla" a fost scoasă în 2010 când a fost naşul unei fetiţe.