UEFA exclude anularea sau amânarea Euro 2020 și studiază desfășurarea turneului cu fani în tribune

Ultima actualizare:

    Euro 2020 e programat a se desfășura între 11 iunie și 11 iulie 2021Foto: Guliver / GettyImages
Euro 2020 e programat a se desfășura între 11 iunie și 11 iulie 2021Foto: Guliver / GettyImages

În ciuda faptului că pandemia de COVID-19 pare departe de a se încheia, Uniunea Europeană de Fotbal Asociație (UEFA) exclude anularea sau amânarea Euro 2020 și studiază desfășurarea cu fani în tribune. Consilier medical al UEFA pentru această competiţie, elveţianul Daniel Koch a dat asigurări în acest sens.

Oficialul a declarat pentru Reuters citat de Agerpres că forul fotbalistic european va lua o decizie în privinţa adecvării stadioanelor, după ce se va consulta cu cele 12 ţări gazdă. El a adăugat că UEFA se gândeşte la posibilitatea prezenţei unui număr sporit de fani dacă situaţia o va permite. "Este exclus ca Euro să nu se dispute.  Se va disputa. Nu există un scenariu pentru cel mai rău caz. Există scenarii realiste şi scenarii pentru cel mai bun caz. Cred că va exista multă flexibilitate cel puţin până la sfârşitul lui aprilie, o decizie trebuie luată la începutul lui aprilie, dar acum există mai multe flexibilitate, acum putem mări numărul, fiindcă situaţia s-a îmbunătăţit mult mai mult decât ne aşteptam", a spus Koch.UEFA a cerut celor 12 ţări gazdă, printre care este şi România, să prezinte planurilor lor pentru intrarea publicului pe stadioane şi alte probleme. Anul trecut, UEFA a menţionat patru scenarii operaţionale: stadion deschis la capacitate maximă, deschis cu o capacitate de cel puţin 50%, stadion deschis cu o capacitate între 20-30% sau meciuri cu porţile închise. Întrebat câţi spectatori ar putea primi stadioanele, Koch a răspuns: "Cred că mult mai mult decât ne imaginăm. În toamnă unele ţări au fost la 30%, eu cred că este posibil mai mult de 30%”.Totodată, Koch a indicat că UEFA analizează posibilitatea ca fanii să poată călători în diferite ţări ca să asiste la meciuri. "Este prea devreme pentru a spune. Vom vedea care este situaţia şi care sunt cerinţele diferitelor ţări, dar sper că măcar unele călătorii vor fi posibile, fiindcă până la urmă nu călătoriile fac adevărata diferenţă. Desigur, fiecare ţară a încercat să se protejeze, dar nu restricţiile de călătorie sunt principala problemă. Principala problemă este să oprim acest virus prin detectarea cazurilor, descoperirea contactelor şi distanţarea socială. Suntem însă optimişti", a declarat Koch pentru Reuters, citat de Agerpres.Koch s-a arătat optimist datorită aşteptatei scăderi a numărului cazurilor de Covid-19 în timpul verii, a campaniilor de vaccinare şi a creşterii imunităţii naturale. "În Europa există încă mult scepticism în legătură cu forţa pandemiei în luna iunie, însă dacă vă uitaţi la cifre şi la toate posibilităţile pe care le avem, eu cred că ar trebui să ne facem planuri optimiste. Fiindcă există posibilitatea ca situaţia să fie la fel de bună ca în vara trecută. În acest moment aceasta este provocarea, să gândim în continuare pozitiv şi să facem planuri pentru ce este mai bine, nu să cădem în capcana de a ne gândi doar la cele mai rele scenarii", a spus elveţianul.Turneul final al Campionatului European ar fi trebuit să se desfăşoare anul trecut, însă pandemia de COVID-19 a făcut să fie reprogramat pentru perioada 11 iunie - 11 iulie 2021. România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. EURO 2020, ediţie aniversară care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în perioada 11 iunie - 11 iulie în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Bilbao (Spania).

UEFA a anulat turneul final al CE pentru jucători sub 19 ani

Pe de altă parte, Comitetul Executiv UEFA a decis, marţi, 23 februarie, să anuleze Campionatul European U19 din cauza pandemiei COVID-19 şi a efectelor sale asupra organizării competiţiilor. La masculin, turneul final urma să se desfășoare în România, între 30 iunie şi 13 iulie 2021. "În luarea acestor decizii, Comitetul Executiv UEFA a luat act de faptul că, ţinând cont de restricţiile guvernamentale în vigoare, călătoriile echipelor şi organizarea mini-turneelor s-ar dovedi foarte dificile. Asociaţiile membre UEFA au fost consultate şi au susţinut decizia. Deşi este regretabil faptul că nu se pot desfăşura competiţii de tineret în sezonul curent, sănătatea şi siguranţa tinerilor sportivi trebuie să aibă prioritate în circumstanţele actuale", a precizat UEFA.Euro U19 din 2021 urma să reunească opt echipe, fiind programate 15 partide. Reprezentativa U19 pregătită de Daniel Oprescu era calificată direct, din postura de gazdă,  iar competiţia trebuia să se desfăşoare pe patru stadioane din Bucureşti (Giuleşti şi Arcul de Triumf), Ploieşti şi Voluntari.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net