Wesley a luat peste 65.000 € pentru un gol

Ultima actualizare:

    Wesley s-a întors în ţara natală după ce a păcălit fotbalul la Iaşi
Wesley s-a întors în ţara natală după ce a păcălit fotbalul la Iaşi

Wesley a venit în vară ca jucător liber de contract şi a încasat până acum 200.000 de euro, sumă ce înseamnă prima de instalare, leafa şi diferite bonusuri. Până acum fiecare gol al său a costat peste 65.000 de euro, iar conducătorii vor să-l dea afară.

La sfârşitul lunii iulie, ieşenii dădeau o lovitură de imagine, Wesley semnând contractul valabil pe un an, cu opţiune de prelungire pentru încă un sezon. Totuşi, fostul golgheter al Ligii I a dezamăgit. În cinci luni a jucat 11 meciuri, în toate competiţiile, şi a înscris doar trei goluri.

Acum, contra Stelei, în Cupa Ligii, 0-3, a revenit pe teren după o accidentare mai lungă, însă prestaţia sa a fost slabă şi a fost schimbat după numai o repriză. “Sunt unii care nu mai au ce căuta aici. Am crezut că am de-a face cu jucători de caracter, dar m-am înşelat. Wesley a fost penibil. El a venit la Iaşi pentru orice altceva decât pentru fotbal. Eu nu am fost de acord cu aducerea lui în vară şi iată că am avut dreptate”, a tunat preşedintele executiv al moldovenilor, Florin Prunea, dând de înţeles că sud-americanul nu a renunţat la vechile escapade bahice, obiceiuri deprinse de pe vremea în care evolua la Vaslui.

În aceste condiţii, lui Wesley i se va rezilia contractul în iarnă, mai ales că el a “secat” bugetul cu 200.000 de euro, dar banii nu s-au justificat, nici prin numărul de goluri şi nici măcar de pe urma acţiunilor de marketing legate de numele său. Un calcul arată că pentru fiecare dintre cele trei reuşite, raportat la câştigul financiar obţinut, “vârful” de 34 de ani a primit peste 65.000 de euro.

Cine e Wesley

- Brazilianul are 34 de ani, iar numele complet e Wesley Lopes da Silva;

- A scris istorie în tricoul Vasluiului, acolo unde a jucat în perioada 2009 – 2012, fiind cel mai bun marcator străin din Liga I cu 61 de goluri în 113 meciuri;

- A mai jucat la Ponte Preta, Fortaleza, Penafiel, Alaves, Vitoria Guimaraes, Grasshoppers Zurich, Paços Ferreira şi Leixoes;

- La Iaşi a ajuns liber de contract, după ce mai trecuse pe la saudiţii de la Al-Hilal şi columbienii de la Millonarios.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net