Barcelona și Real Madrid se înfruntă din nou în El Clasico, meciul în care nu există favoriți

Organizată în Arabia Saudită, faza finală a Supercupei Spaniei se anunță a fi extrem de interesantă. În prima semifinală, mâine (miercuri, 12 ianuarie), se vor înfrunta marile rivale FC Barcelona și Real Madrid, pentru ca în ziua următoare să se afle față-n-față Atletico Madrid și Athletic Bilbao, formațiile care și-au disputat Cupa UEFA la București, în 2012.

În octombrie trecut, Real Madrid s-a impus cu 2-1 pe terenul Barcelonei (Foto: EPA-EFE)
În octombrie trecut, Real Madrid s-a impus cu 2-1 pe terenul Barcelonei (Foto: EPA-EFE)

Cu toate că Real Madrid e lider autoritar în La Liga, iar Barcelona trage din greu pentru a se menține în zona care asigură participarea la viitoarea ediție a cupelor europene, prima semifinală n-are favorit. Dacă apelăm la statistică, atunci observăm că din cele 280 de partide directe formația din capitala Spaniei a câștigat 103, iar rivala sa s-a impus în 115. Limitându-ne doar la Supercupă, atunci constatăm că Real Madrid este în avantaj, cu 8 victorii față de două eșecuri în 14 dispute.

În privința trofeelor, catalanii conduc într-un clasament all-time. Barcelona a câștigat Supercupa Spaniei de 13 ori (1983, 1991, 1992, 1994, 1996, 2005, 2006, 2009, 2010, 2011, 2013, 2016 și 2018) și a disputat finala în alte 11 dăți (1985, 1988, 1990, 1993, 1997, 1998, 1999, 2012, 2015, 2017 și 2021). Real Madrid ocupă a două poziție, cu 11 trofee (1988, 1989, 1990, 1993, 1997, 2001, 2003, 2008, 2012, 2017, 2019/20) și 5 finale (1982, 1995, 2007, 2011, 2014). Pe locul 3 se află Athletic Bilbao, cu 3 succese (1984, 2015, 2020–21) și două finale (1983, 2009), în timp ce Atletico Madrid ocupă poziția a 5-a, cu două trofee (1985, 2014) și cinci finale (1991, 1992, 1996, 2013, 2019/20).

Samuel Umtiti a acceptat să joace la Barca pe bani mai puțini!

Cu nici două zile înaintea semifinalei, FC Barcelona a anunțat că i-a prelungit contractul internaţionalului francez Samuel Umtiti (28 de ani). Gruparea a subliniat, de asemenea, că reducerea salariului lui Umtiti va ajuta clubul să-şi îndeplinească angajamentele financiare faţă de Liga Spaniolă şi să îi permită clubului să-l înregistreze oficial pe Ferran Torres, achiziționat recent cu aproximativ 55 de milioane de euro de la Manchester City. ”FC Barcelona doreşte să-i mulţumească public lui Samuel Umtiti pentru efortul şi afecţiunea pe care le-a arătat faţă de club”, au precizat catalanii.

Umtiti își prelungise contractul în 3 iunie 2018 până în 2023. Atunci, clauza de reziliere a înțelegerii a fost fixată la 500 milioane de euro! Aceasta în condițiile în care aceea a lui Neymar Jr era de 222 milioane... În acel moment, valoarea sa era estimată la 111,5 milioane de euro. O sumă mare pentru un fundaș.

Confruntat cu numeroase probleme fizice, Umtiti şi-a pierdut statutul de titular la FC Barcelona şi de la începutul anului competițional 2021/2022 a jucat un singur meci din această postură.

Samuel Umtiti a acceptat să facă un sacrificiu pentru Barcelona (Foto: EPA-EFE)
Samuel Umtiti a acceptat să facă un sacrificiu pentru Barcelona (Foto: EPA-EFE)

Născut la Yaounde (Camerun), în 14 noiembrie 1993, Samuel Yves Um Titi s-a format ca jucător de fotbal în Franța, la FC Menival și Lyon. Ultima grupare l-a promovat și în prima ligă, în 2012. Până în 2016, Umtiti a disputat 171 de meciuri pentru Olympique Lyonnais, marcând și 5 goluri. În 2016, el a plecat la FC Barcelona, pentru care a jucat 133 de partide și a înscris de două ori. Internațional U17, U18, U19, U20 și tineret, fundașul a bifat și 31 de selecții în prima reprezentativă și a marcat 4 goluri pentru aceasta.

Tony Kroos intenționează să-şi încheie cariera la Real Madrid

Și un jucător al Realului din Madrid a luat o decizie importantă în această perioadă a anului. Mai exact, mijlocaşul german Toni Kroos (32 de ani) a mărturisit că vrea să-şi încheie cariera la gruparea din capitala Spaniei pentru care joacă din 2014. "Am clarificat că aici vreau să-mi închei cariera”, a spus tripul câştigător al Ligii Campionilor cu Real. "La ce dată mai exact? Nu pot spune încă. Poate 2023, poate un an sau doi mai târziu, nu ştiu".

Campion mondial în 2014 cu Germania, Toni Kroos şi-a stabilit trei criterii pentru a-şi decide finalul carierei: "Mai trebuie să fiu la nivel ridicat. Trebuie să mă ajute corpul. Dorinţa şi motivaţia trebuie să existe. Dacă toate acestea mă ajută, putem discuta. Altfel mai am contract până în 2023”.

Pe de altă parte, Kroos a subliniat că are "o relaţie incredibilă cu clubul, pe care nu vreau să o periclitez printr-un joc de poker” pentru un transfer. mijlocaşul este încă titular incontestabil la Real, însă a ratat începutul de sezon din cauza unei accidentări.

Tony Kroos a devenit campion al Europei cu Real Madrid (Foto: EPA-EFE)
Tony Kroos a devenit campion al Europei cu Real Madrid (Foto: EPA-EFE)

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net