Chivu, zeu după ce a urcat-o pe Inter pe primul loc: „Îmi amintește de Ancelotti”

Sub comanda lui Cristi Chivu (45 de ani), Internazionale Milano defilează în Serie A, acolo unde gruparea românului a învins SS Lazio cu 2-0, urcând chiar pe primul loc din campionatul italian, după cele 11 etape disputate, în spatele său fiind AS Roma, la egalitate de puncte. Parcursul i-a adus lui Chivu o serie de laude, fiind chiar comparat cu legendarul Carlo Ancelotti (66 de ani). 

Cristi Chivu s-a impus repede la Inter, în Serie A (FOTO: EPA)
Cristi Chivu s-a impus repede la Inter, în Serie A (FOTO: EPA)

Andrea Stramaccioni (49 de ani), care i-a fost antrenor lui Chivu, în perioada 2012-2013 pe când acesta din urmă îmbrăca tricoul lui Inter, l-a comparat cu tehnicianul italian. „Chivu este liderul recunoscut în vestiar, dar este și unul dintre ei, după cum se poate vedea din felul în care sărbătorește golurile și se îmbrățișează cu jucătorii săi.
Îmi place foarte mult stilul său de comunicare, întotdeauna pozitiv și măsurat. La Napoli, a fost foarte bun în a nu vorbi despre arbitru, ci a discutat doar despre greșelile echipei sale. Avea deja stil ca jucător, iar acum, ca antrenor, îmi amintește de Ancelotti”
, a declarat Stramaccioni potrivit fcinter1098.it. 

A câștigat 14 meciuri din cele 19 disputate de Inter

Chivu a preluat Inter, în această vară, continuând ca antrenor, după ce a scris istorie ca jucător, în ipostaza actuală adunând 19 meciuri, dintre care 14 victorii, unul remize și patru înfrângeri. În misiunea sa, românul încearcă să insufle dedicare, curaj și spirit de sacrificiu la echipă, continuând ce a făcut din teren, dat fiind că a îmbrăcat vreme de șapte ani tricoul italienilor, făcând parte din echipa cu care portughezul José Mourinho a câștigat „tripla”, în 2010: campionat, Cupa Italiei, Liga Campionilor. Ca antrenor de fotbal, anterior scurtului, dar „efervescentului” parcurs la Parma FC, Chivu a coordonat Inter Milan Primavera, din primăvara lui 2021, cu care a devenit campion al Italiei, un an mai târziu.   

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Cartonas rosu anulat de FIFA la Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Harry Kane, Mexic Anglia (EPA) jpg
Erling Haaland, Brazilia Norvegia, Campionatul Mondial (EPA) jpg
Leo Messi (EPA) jpg
Lionel Messi bucurie jpg
image png
image png
Belgia Senegal, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
image
image