Fața nevăzută a lui Mbappe! Cum s-a dezlănțuit în vestiar la finala cu Argentina / Video

Ultima actualizare:

După ce a scos din comă naționala Franței în finala CM 2022 și a stabilit un record greu de depășit, Kylian Mbappe iese din nou în evidență, în urma unui clip apărut în mediul online. Imaginile au fost surprinse la pauza jocului cu Argentina, în vestiarul naționalei lui Didier Deschamps.

Fața nevăzută a lui Mbappe! Foto: colaj Facebook
Fața nevăzută a lui Mbappe! Foto: colaj Facebook

Abia a împlinit vârsta de 24 de ani, dar este deja o legendă. Mai mult, eroul Franței s-a dovedit a fi un adevărat lider pe teren, dar și în vestiar. Golgheterul de la Mondialul din Qatar se poate mândri cu o atitudine care amintește de legende ale sportului. Până și regretatul Kobe Bryant ar fi impresionat de modul în care a încercat atacantul francez să-și motiveze coechipierii.

Duminică, în finala cu Argentina, Mbappe a salvat Franța, iar, dintr-un punct de vedere, putem spune că a salvat o Cupă Mondială anemică. Golurile sale din timpul regulamentar vor rămâne în istorie, dar până atunci un alt moment decisiv s-a petrecut la cabine.

Deținătoarea titlului mondial n-a jucat nimic în prima repriză, fiind condusă cu 2-0 la pauză. Când echipele au mers la vestiar, după primele 45 de minute, Mbappe a avut o tentativă de a-și trezi colegii. Discursul său de la pauză, a apărut miercuri, 21 decembrie, în mediul online, însoțit de imagini puternice care vorbesc de la sine despre influența lui Kylian la națională, dar și despre abilitățile sale de lider.

Mbappe a zguduit vestiarul Franței la pauza finalei de la Cupa Mondială

Mbappe, eroul Franței la CM 2022
Mbappe, eroul Franței la CM 2022

Legendele se nasc în astfel de momente critice. Puși la zid de Di Maria și Messi, francezii au fost „ciufuliți” serios de Mbappe, la vestiar. În imaginile apărute în online, atacantul francez rostește un discurs scurt, dar intens, în timp ce selecționerul Didier Deschamps se plimbă îngrijorat prin vestiar.

E o Cupă Mondială, băieţi, e meciul unei vieţi! În orice caz, mai rău de atât nu putem face. Ne întoarcem pe teren. Fie îi lăsăm să joace cum vor, fie punem un pic de intensitate, intrăm în dueluri şi facem altceva, băieţi. E o finală de Cupa Mondială!

Suntem conduşi la două goluri. Putem reveni! Băieţi, o dată la patru ani se întâmplă asta“, le-a transmis Mbappe colegilor.

Momentul lui Mbappe a dat roade în repriza secundă

#FIFAWorldCup#Mbappe💥 Kylian Mbappé's speech at France-Argentina half-time:🗣 "It's the match of a lifetime, you can't do worse [...]. Hey guys it's every 4 years something like this! » pic.twitter.com/JGW0u4yAip

— GIO.GOL (@geovmauri) December 21, 2022

La revenirea pe teren, după pauză, Franța a continuat să nu conteze în ofensiva, dar a echilibrat mult jocul. Când totul părea decis, „dubla“ lui Mbappe, din minutele 80 și 81, în decurs de 97 de secunde, a trimis meciul în prelungiri.

Golgheterul de la Mondial a înscris și în prelungiri, la 3-2 pentru Argentina, și a forțat loviturile de departajare, unde a transformat primul penalty. Chiar și așa, Franța a părăsit terenul învinsă, 2-4, după executarea loviturilor de departajare.

Mbappe, record în finala Cupe Mondiale

Starul „cocoșilor“ a marcat de trei ori în finala de la Mondial. Au fost doar 97 de secunde, între golurile de 1-2 și 2-2 reușite de Mbappe, care și-a întregit capodopera, în minutul 118, când a egalat scorul la 3-3.

Mbappe a devenit astfel jucătorul cu cele mai multe goluri în finale de Mondiale. Liderul Franței a ajuns la cota 4 (trei la CM 2022 și unul la CM 2018). Atacantul e doar al doilea jucător din istorie cu trei goluri într-o finală Mondială! Primul a fost Geoff Hurst, care a realizat „tripla“ în victoria Angliei din 1966, în meciul cu Germania, scor 4-2, după prelungiri. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Kosovo Romania (Sportpictures) jpg
Denis Dragus (Sportpictures) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Kosovo Romania (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (Facebook) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Ionel Ganea. FOTO Mediafax Foto / Sebastian Tătaru
alexoi jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net