Radu Drăgușin ar fi vrut să se facă actor. Lucruri mai puțin cunoscute din viața fotbalistului

Ultima actualizare:

Radu Drăguşin, unul dintre liderii noii generaţii de fotbalişti români, a semnat un parteneriat de imagine cu BRD Groupe Societe Generale, în calitate de ambasador, el urmând a fi implicat în campanii de comunicare, proiecte educaţionale şi acţiuni de mentorat, contribuind la consolidarea legăturii dintre sport şi societate prin platforma BRD Locker Room. Iată cele mai importante declarații acordate de jucătorul român.

Radu Drăgușin era titular la națională înaintea accidentării (FOTO: Profimedia)
Radu Drăgușin era titular la națională înaintea accidentării (FOTO: Profimedia)

* Perioada în care a fost coleg cu Ronaldo. „În momentul în care am intrat în vestiarul în care era și Cristiano Ronaldo la Juventus, am intrat practic într-un vestiar de calibru internațional. Alături de el erau nume precum Bonucci, Chiellini, Dybala, Morata. Am încercat să fur mereu de la ei cele mai mici detalii, obiceiuri pe care le făceau ei pentru a-mi crea și eu ușor-ușor această rutină zilnică, pentru că cu siguranță ceea ce făceau ei i-a ajutat ca să ajungă la nivelul acela”.

* Ce a învățat de la vedetele fotbalului. „Cât de strictă avea fiecare rutina. Nu ieșeau absolut niciodată din această rutină. Munca din spatele meciurilor este una colosală, aș putea spune, la nivelul acesta, iar detaliile mici fac diferența. Totul trebuie să fie la perfecție”.

* Cel mai greu moment al carierei. „Accidentarea pe care am suferit-o la sfârșitul lui ianuarie. Atunci când ești fotbalist, te simți imbatabil. Într-o milisecundă, un pas greșit îți ia acest sentiment și te aduce puțin cu picioarele pe pământ, să spun așa. O să trebuiască să joc cu această accidentare toată viața mea”.

După 5 luni de la accidentare, Radu a reînceput să sară fără dureri (FOTO: BRD Locker Room)
După 5 luni de la accidentare, Radu a reînceput să sară fără dureri (FOTO: BRD Locker Room)

* Momentul care i-a schimbat cariera. „Când am plecat la Juventus a fost cea mai mare schimbare pentru mine. Când aveam doar 16 ani, am lăsat tot în România și am venit să-mi urmăresc visul de a ajunge fotbalist profesionist. Ăla a fost momentul care a schimbat toată traiectoria carierei mele”.

* Mândria de a juca pentru România. „E un lucru de nedescris. Am avut aceste sentimente la EURO 2024, unde cu adevărat am simțit ce înseamnă să ai o țară întreagă în spatele tău, să te susțină și să te încurajeze indiferent de rezultat. Noi suntem imaginea României când jucăm în meciurile internaționale. Iar în funcție de cum suntem noi, este văzută o țară întreagă. Este o presiune enormă”.

* Cum își împarte ziua. „Ziua mea e împărțită în două, cea la teren și cea după. Consider că partea a doua e locul în care trebuie să te deconectezi de la fotbal, trebuie să încerci să îți găsești hobby-uri noi. Mai nou am început să ies cu câinele meu la plimbare, e un lucru pe care îl fac pentru că mă relaxează, mă deconectează”.

* Și-ar fi dorit să fie actor. „Dacă nu aș fi fost fotbalist, cred că aș fi urmat o carieră în actorie. Mai ales că am făcut și aici spot, mi-a plăcut acea experiență. Iar când mă voi lăsa, sincer, n-am niciun plan”.

* Nu a fost la balul de absolvire. „Sacrificiile pe care le-am făcut constau și în timpul liber pe care colegii mei îl aveau de la liceu sau de la școală și eu nu-l aveam. Eu n-am fost niciodată la bal, la balul de clasa a 8-a sau de clasa a 12-a. Eu aveam cantonamente vara, nu exista să lipsesc. N-am avut acele petreceri. Eu aveam antrenamente sau meciuri în weekend, nu exista așa ceva”.

* Debutul de la Juventus. „E un moment pe care n-o să-l uit în viața mea. Am debutat sub comanda lui Andrea Pirlo, într-un meci de Champions League, lucru pe care nu l-am visat niciodată. Mi-aduc aminte că era iarnă, era foarte, foarte frig la Torino. Eram fără niciun gând de a debuta în acel meci. Mister se întoarce la mine și spune <<Dragu, schimbă-te că intri>>. Și eu mi-am dat tot jos de pe mine, mi-am pus tricoul de joc, neîncălzit, ne-nimic. Era un frig, pfaa, frig rău de tot a fost. Și am intrat pe teren și nici n-am realizat ce s-a întâmplat. Am avut foarte mare emoții. După meci am avut niște crampe infernale la gambă si mi-aduc aminte că am stat undeva la o săptămână să mă recuperez”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Georgiana Rodriguez si Cristiano Ronaldo (Instagram) jpg
Dennis Man (Facebook, PSV Eindhoven) jpg
sorana cirstea getty jpeg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Laurentiu Reghecampf (Facebook) jpg
FCSB Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
stefania uta european athletics1 jpg
Alexandru Mitrita (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net