Românii de la Galatasaray, fără antrenor. Fatih Terim a fost dat afară

Veste proastă pentru românii de la Galatasaray. Moruțan și Cicâldău au rămas fără antrenorul care a insistat pentru aducerea lor. Fatih Terim și-a dat demisia forțat de conducerea clubului, din cauza rezultatelor dezastruoase.

Fatih Terim (FOTO: EPA)
Fatih Terim (FOTO: EPA)

Câştigătoare a titlului de 22 de ori, un record în Turcia, echipa traversează un sezon sub orice critică în campionat, ocupând locul 12 după 20 de etape, cu 27 de puncte, la egalitate cu Kayserispor, de pe locul 11, şi cu Karagumruk, de locul 13 și la doar 12 puncte în fața ultimei clasate, formația Malatyaspor, antrenată de Marius Șumudică. După cum a informat presa turcă, despărțirea s-a făcut în urma unei ședințe scurte, de doar un sfert de oră. În ea, acționarii clubului i-au reproșat lui Terim jocul foarte slab și rezultatele negative, punându-l să aleagă între demisie și demitere. A ales prima variantă.

Chiar dacă cei doi internaționali nu au avut evoluții satisfăcătoare, Terim insista cu ei, spre disperarea fanilor, astfel că e de așteptat ca noul tehnician să îi folosească din ce în ce mai puțin, dacă nu cumva chiar să-i împrumute la o altă formație. Deocamdată nu se știe cine îi va urma celui supranumit ”Împăratul” pentru rezultatele obținute în trecut cu Galata. Conform ziariștilor turci, în favoriți pentru preluarea funcției sunt fostele glorii ale clubului, Okan Buruk și Bulent Korkmaz. De asemenea, pe listă este și un fost secund al lui Pep Guardiola de la Barcelona, Bayern sau Manchester City, Domenec Torrent.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
adrian ilie webp
WhatsApp Image 2026 04 10 at 12 20 14 (1) jpeg
Lucescu digisport captura jpeg
ChatGPT Image 10 apr  2026, 11 10 18 png
luce familie jpg
Mircea Lucescu Sahtior jpg
Mircea Lucescu tricolor jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
image
image