Șoc la Mondial: Elveția, Brazilia, Turcia se împiedică de Qatar, Maroc, Australia
Campionatul Mondial nu încetează să surprindă și finalul de săptămână aduce nu mai puțin de trei rezultate incredibile la turneul final. Echipe pe care nu le credita nimeni cu prima șansă în duelurile lor -Qatar, Maroc și Australia- au reușit să pună probleme mult mai bine cotatelor lor adversare - Elveția, Brazilia și Turcia.

Startul partidelor disputate în noaptea de sâmbătă spre duminică, raportat la ora României, le-a adus față în față pe Qatar și Elveția, cea dintâi reușind „să smulgă” un punct, 1-1, într-un meci important din Grupa B, disputat în SUA. Qatar a început meciul în forță și părea să dea semne că nu se va lăsa o pradă ușoară, chiar dacă a durat doar câteva minute, după care elvețienii au început „să dicteze” ritmul și să domine partida. În minutul 14, portarul Mahmud Abunada (26 de ani) l-a faultat pe Remo Freuler (34 de ani) în careu, iar arbitrul a acordat penalty pentru Elveția. A transformat, inspirat, în minutul 17, chiar Breel Embolo (29 de ani), cel care a primit viza mai târziu decât coechipierii săi. Elvețienii au rămas la conducere îndelungă vreme și au fost chiar aproape să-și majoreze avantajul. Totuși, în al cincilea minut de prelungiri, Qatar a arătat un moment de luciditate și căpitanul său, Boualem Khoukhi (35 de ani), a înscris cu o lovitură de cap din careu. Odată consemnat acest rezultat, la care a contribuit prin intervențiile sale salvatoare și portarul Abunada, Qatar cucerește primul său punct în Grupa B a turneului final, unde toate echipele au câte un punct, cu golaveraj 1-1.
Brazilia începe turneul final cu un „duș rece”
Brazilia a avut parte de un „duș rece” în startul său la Mondial, terminând la egalitate, 1-1, meciul cu Maroc, desfășurat în SUA. Fără Neymar (34 de ani), urmărit de „blestemul” accidentărilor, Brazilia a încercat să câştige primul său meci la turneul final din America, doar că marocanii au avut alt plan și le-au pus bețe în roate, marcând prin Ismael Saibari (25 de ani), în minutul 21. Cel care a reușit să readucă echipa sud-americană în joc a fost Vinícius Júnior (25 de ani), unul dintre cei mai bine cotați jucători din echipă, dar și de la formația sa de club, Real Madrid, egalând pe tabelă, în minutul 32. Meciul, care a avut 10 minute de prelungire şi la care au asistat 80.663 de iubitori ai fotbalului, s-a încheiat cu o remiză și, între timp, ierarhia Grupei C „le ilustrează” pe Scoția cu trei puncte, Maroc și Brazilia cu câte un punct și, în fine, Haiti, cu zero puncte.
Maroc se vede deja în finală, depășind parcursul de la Mondialul din 2022
Punctul câștigat în fața Braziliei „i-a dat aripi”
selecționerului lui Maroc, Mohamed Ouahbi (49 de ani), care se vede deja în finală, cu un act mai
sus, decât la ediția precedentă: „Pentru viitorul fotbalului marocan, avem
încredere. Am remizat, suntem mulțumiți. Ceea ce mă face cu adevărat mândru e
că avem curajul să jucăm și să cerem mingea chiar și sub presiune. Vreau să
merg mai departe de semifinale!”. Pe de altă parte, Vinícius a avut misiunea „ingrată”
de a explica rezultatul curios al echipei sale, sud-americanul dând vina pe
căldura constantă, iarba care se usucă repede și explicând că jocul devine,
astfel, foarte lent. „Căldura este constantă, iarba se usucă foarte repede, iar
jocul devine foarte lent. Nu ne găsim ritmul și asta ne creează dificultăți
pentru că vrem să jucăm, vrem să mutăm mingea de pe un flanc pe altul, iar asta
ne perturbă stilul de joc”, a fost de părere Vinícius.
Seria surprizelor
s-a încheiat cu Australia, care a dat peste cap orice presupunere de dinaintea duelului
cu Turcia, impunându-se în Canada cu un scor de-a dreptul surprinzător, 2-0. La victoria
nesperată a australienilor au pus umărul Nestory Irankunda (20 de ani), care a deschis scorul
în minutul 27, ca avantajul să fie dublat de Connor Metcalfe (26 de ani), în minutul 75, dar și portarul
echipei, care a apărat inspirat câteva faze cu potențial periculos. Liderul Grupei
D este SUA, cu trei puncte, urmată de Australia, la egalitate și Turcia cu
Paraguay, fără niciun punct.
Campionatul Mondial de fotbal a luat startul, joi, competiția găzduită de Canada, Mexic și Statele Unite ale Americii disputându-se în perioada 11 iunie-19 iulie. 48 de echipe își vor măsura forțele, încercând să pună mâna pe cel mai râvnit trofeu la nivel global. Argentina lui Lionel Messi (38 de ani) va încerca să-și apere Cupa Mondială, cucerită la ediția trecută, obiectiv pentru care va concura, cel mai probabil, cu Anglia, Brazilia, Franța, Germania și Spania. Rând pe rând, 1.248 de fotbaliști ale celor 48 de țări participante se vor întrece mai puțin de 16 orașe vor găzdui partidele turneului final al CM 2026 din această vară.



































