Am aflat că soţul meu nu este agent secret şi nici nu pleacă în misiune. Are alte 3 soţii şi 13 copii

Am aflat că soţul meu nu este agent secret şi nici nu pleacă în misiune. Are alte 3 soţii şi 13 copii

Ultima actualizare:
1 84530 original jpg png

O britanică a dezvăluit coşmarul prin care trece după ce a descoperit că a trăit o minciună alături de soţul ei.

Mary Turner Thomsonon, femeia de 53 de ani, din Edinburgh, a aflat că cel lângă care a trăit o viaţă nu este agent secret şi nici nu pleca în nicio misiune. De fapt, bărbatul, William Allen Jordan, are alte 3 soţii. 

De asemenea, bărbatul avea cel puţin 13 copii cu şase femei diferite, spunându-le la toate că pleacă în misiune ca să-şi justifice absenţa. 

„L-am cunoscut pe William online, pe când îmi creşteam singură bebeluşul de nouă luni. Era fermecător. Am început să ne întâlnim şi m-a cerut de soţie după două săptămâni. I-am spus: „Nu”, dar ne-am logodit şi ne-am căsătorit. După şase luni, am rămas însărcinată, ceea ce a fost o surpriză pentru că mi s-a spus că nu mai pot face copii”, a povestit femeia.

image

În luna aprilie 2006, femeia a primit un telefon de la altă femeie, care i-a spus că este cealaltă doamnă Jordan. 

„Timp de o oră , am ascultat-o pe Michelle povestindu-mi viaţa. Mi-a spus că ea şi soţul meu, tatăl celor doi copii ai mei, au fost căsătoriţi timp de 14 ani şi au cinci copii împreună. A avut numeroase aventuri şi are copii şi cu bona. Am rămas însărcinate cam în aceeaşi perioadă”, a povestit femeia. 

Ce a urmat este lesne de înţeles. William Allen Jordan a fost condamnat pentru bigamie, posesie ilegală de arme, fraudă. A primit o condamnare de cinci ani, din care a executat doi ani şi jumătate, după care a fost deportat în Statele Unite.

Sursă: thesun.co.uk



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
cub nicoleta voicu png
Georgina Rodriguez  Instagram jpg
Cristiano Ronaldo, Georgina Rodriguez  foto   Profimedia, Instagram jpg
banner Annes png
alina puscau instagram jpg
gabriela cristea instagram jpg
image png
alina puscau instagram jpg
image
image