Cirque du Soleil, în faliment din cauza pandemiei. Câte mii de persoane au fost concediate

Cirque du Soleil, în faliment din cauza pandemiei. Câte mii de persoane au fost concediate

Ultima actualizare:
1 circ jpg jpeg

Ceea ce ar fi părut ireal în urmă cu un an, s-a întâmplat zilele acestea. Celebra companie de spectacole Cirque du Soleil a intrat în faliment. Compania a demarat procedura falimentului şi a concediat mii de angajaţi.

Compania canadiană înfiinţată acum 36 de ani a anunţat falimentul şi faptul că pandemia de coronavirus a perturbat grav activitatea, toate spectacolele fiind anulate. Cirque du Soleil a avut pierderi financiare uriaşe în această perioadă şi nu a mai putut susţine artiştii pe care îi are angajaţi în toată lumea, astfel că a fost nevoită să conedieze 3.500 de oameni.

Compania a acumulat datorii uriaşe în aceste luni, suma totală ridicându-se la peste 900 de milioane de dolari.

„În ultimii 36 de ani, Cirque du Soleil a fost una dintre cele mai profitabile şi mai de succes companii din lume. Totuşi, cu 0 încasări de la începutul pandemiei, conducerea a trebuit să aţioneze dur pentru a mai salva ceea ce putea fi salvat şi pentru ca această companie să mai aibă un viitor“, a declaratbDaniel Lamarre, CEO Cirque du Soleil.

Cirque du Soleil a susţinut mai multe spectacole şi în România, în anii trecuţi.

FOTO Cirque du Soleil  



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Cristi Brancu, îndurerat după moartea Ancăi Pandrea
Anca Pandrea și Iurie Darie jpg
Ilinca Vandici jpg
Andreea Cojoc jpg
Liviu Vârciu și soția sa jpg
banner anca pandrea 2 png
Theo Rose jpg
David Beckham și soția lui
image
image