Ioana Cozma: «Mi-e dor de îmbrăţişările mamei!»

Cu cât stai mai departe de persoana dragă, cu atât dorul este mai mare. Cu timpul, încep să-ţi lipsească îmbrăţişările, vorbele dulci şi înţelepte, răbdarea de care dă dovadă mereu.

Există o singură fiinţă în lume care are toate aceste calităţi: mama.

În urmă cu câţiva ani, din cauza problemelor financiare şi a datoriilor prea mari, mama a trebuit să plece la muncă în Italia.

Clipa despărţirii a fost foarte dureroasă. Înainte să urce în autobuzul cu care a plecat, ne-a spus mie şi surorii mele cu voce tremurândă:

„Să vă iubiţi,să vă ajutaţi şi să vă sprijiniţi una pe cealaltă întotdeauna! Să nu vă duşmăniţi! Aveţi încredere în Dumnezeu şi totul va fi bine!”

Ne-am îmbrăţişat cu lacrimi în ochi, apoi am privit autobuzul cum pleacă. Încă de când era ea acasă, tata căzuse în patima alcoolului şi făcuse scandaluri, dar după ce a plecat, certurile cu el au devenit mai violente.

Tot ce putea face mama era să ne întărească să trecem peste greu­tăţi.

De fiecare dată când vorbeam la telefon, când o întrebam cum se mai simte, spunea că e ­bine, deşi noi ştiam că nu este aşa.

Nu voia să ne îngrijoreze. O iubim foarte mult şi-i mulţumim ­pentru sacrificiile pe care le-a făcut pentru noi, ca să avem o ­viaţă mai bună. Ne este foarte dor de ea!