Luminița Anghel s-a împăcat cu fiul adoptiv. David: «O iubesc foarte mult»
S-au tot certat pe la emisiuni TV, dar se pare că Luminița Anghel și fiul ei adoptiv, David, au îngropat securea războiului.
Cel puțin așa susține adolescentul, care este hotărât să o apuce pe drumul cel bun în viață. S-a mutat, tot pe banii Luminiței, dar ar vrea ca într-o zi să înceapă să își facă banii lui. Așa le-a povestit David reporterilor emisiunii Focus Magazin, difuzată de luni până joi, de la 23.45, la Prima Tv.
„Suntem foarte bine. S-a terminat, în sfârșit. Stau la Nicolae Grigorescu, în sfârșit m-am mutat și eu, m-am așezat. Sunt bine. Încet, încet o să încerc să-mi găsesc și eu un loc în viața asta. Să câștig și eu niște bani, pentru că îmi doresc stabilitate”, a declarat el.
Acuzat că este un tânăr rebel, David spune acum că toate "apucăturile" lui au fost doar nişte toane de... adolescent. „După ce am luat Bac-ul, mama a vrut să-mi arate că trebuie să încep să mă descurc singur în viață și s-o iau în piept, nu sută la sută, și acum mama mă ajută cu multe chestii. Plus că aveam un program de copil special, mergeam la petreceri mult și mama nu era de acord cu intrarea în casă. O deranja”, a mai explicat el.
David și-ar fi dorit să ia modelul mamei și să cânte, însă Luminița l-a descurajat de mic. „Mama a încercat să mă îndepărteze de lumea asta a muzicii, mi-a zis că eu nu am voce. Eram mic pe atunci. Acum nu știe dacă am sau nu, că nu cânt în preajma ei, e cel mai dur critic al meu. (...) Acum mi-am descoperit pasiunea pentru televiziune”, a mai relatat adolescentul.
Până una alta, David nu pare să fi tras prea multe învăţăminte după scandalul cu mama sa. „Nu-mi doresc să mă maturizez. Sincer, îmi doresc să-mi păstrez nebunia și doza de adrenalină și nu vreau să îmbătrânesc, trebuie să facem ce vrem, indiferent dacă părinții sunt împotrivă sau nu. Luminița e tot. E persoana care mă inspiră cel mai mult și o iubesc foarte mult”, a conchis fiul adoptiv al Luminiței Anghel.