25 de ani de la moartea lui Freddie Mercury

Ultima actualizare:

    Freddie Mercury (1946 - 1991) este una dintre celebrităţile depistate cu HIVFoto: arhiva Click!
Freddie Mercury (1946 - 1991) este una dintre celebrităţile depistate cu HIVFoto: arhiva Click!

Azi se împlinesc 25 de ani de la trecerea în nefiinţă a acestui geniu al muzicii. „Nu mă aştept să ajung la bătrâneţe. Mi-e totuna ce va fi. Ar fi plicticos să trăiesc până la 70 de ani”, declara cel care a trăit în 45 de ani cât alţii în zece vieţi.

Şi care anul acesta ar fi împlinit acea vârstă de 70 de ani. Dar n-a apucat să se plictisească…

„Plictiseala e cea mai grea boală a lumii”, spunea el. Şi s-ar putea spune că Freddie a murit după ce s-a îmbolnăvit de la atâta goană după anti-plictiseală. „Dacă n-aş fi fost celebru, aş fi făcut aceleaşi lucruri pe care le-am făcut până acum”, completa el, cu referire la stilul lui nebun de viaţă.

45 de ani. Atât a durat „minunea mercurială”. Una care a mai purtat un nume: Queen. Numele formaţiei cu care a bătut lumea-n lung şi-n lat, ales chiar de Freddie după o lecţie practică urmată la Ealing College of Art, din Londra. Tema lecţiei: „The Queen’s Garden Party”. Acolo, studenţii aveau drept temă să creeze oaspeţi imaginari pentru petrecere şi apoi să le facă portretul…

Vezi pe www.okmagazine.ro continuarea acestui articol!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Lidia Buble, foto Instagram jpg
banner sonia trifan jpg
Andrei Bănuță FOTO Instagram Andrei Bănuță jpg
charlize theron profimedia jpg
cub anamaria prodan reghecampf png
bella santiago instagram jpg
image png
Banner Valentin Sanfira
image
image