ABBA s-ar putea reuni pentru un concert special - VIDEO

ABBA s-ar putea reuni pentru un concert special - VIDEO

Ultima actualizare:

Într-un interviu pentru cotidianul "The Times", Benny Andersson a spus că nu are nimic împotriva unui spectacol care să fie înregistrat şi apoi difuzat în întrega lume: "Da, de ce nu?".

"Nu ştiu dacă fetele mai cântă. Ştiu că Frida (Anni-Frid Lyngstad - n.r.) a fost în studio", a declarat Andersson.

"Nu este o idee rea", a el.

"Am putea să cântăm «The Way Old Folks Do»", a spus Björn Ulvaeus, făcând aluzie la piesa "The Way Old Friends Do" de pe albumul "Super Trouper".

În 2009, după lansarea filmului "Mamma Mia!", bazat pe cântecele trupei Abba, Björn Ulvaeus a anunţat că cei patru componenţi ai grupului nu vor mai cânta niciodată împreună.

Grupul Abba, format din Björn Ulvaeus, Benny Andersson, Anni-Frid Lyngstad şi Agnetha Fältskoga, a debutat în 1970, deveind unul dintre cele mai de succes nume din istoria muzicii. Cei patru s-au despărţit în 1982, însă albumele sale continuă să se vândă şi în prezent.

Björn Ulvaeus şi Benny Andersson se află în prezent la Londra, pentru premiera de pe 14 aprilie a musicalului "Kristina", la care au lucrat amândoi.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
steve irwin jpg
oana roman (1) jpg
anastasia lazariuc 2 jpg
tiphaine auziere si brighitte macron jpg
Andreea Marin, secretul siluetei de la 50 de ani: „Nu mai țin dietă de un an și jumătate”
image png
Madonna  foto   Shutterstock jpg
Adela Popescu și Radu Vâlcan (2) jpg
image
image