Actorul James Michael Tyler, Gunther din serialul „Friends”, a murit la vârsta de 59 de ani
James Michael Tyler, actor îndrăgit pentru interpretarea lui Gunther în serialul „Friends”, a murit la vârsta de 59 de ani de cancer la prostată duminică dimineaţă, a confirmat managerul lui pentru Variety.
Tyler a murit liniştit, în locuinţa sa din Los Angeles. Actorul a fost diagnosticat cu cancer la prostată în stadiu avansat în septembrie 2018. El şi-a spus povestea la începutul acestui an la emisiunea „Today”. A lucrat şi ca activist pentru persoanele cu prostată pentru a face un prim test de sânge încă de la vâsta de 40 de ani.
„A fost cunoscut ca actor, muzician, un avocat al conştientizării cu privire la cancer şi un soţ iubitor”, a scris managerul său. „Michael a iubit muzica live împreună cu formaţia sa Clemson Tigers. Dacă îl întâlneai o dată, ţi-l făceai prieten pe viaţă”.
„Warner Bros. Television deplânge pierderea lui James Michael Tyler, un actor iubit şi parte integrantă a familiei noastre Friends”, se arată pe contul „Friends” de Twitter. „Gândurile noastre se îndreaptă către familia sa, colegi şi fani”.
Tyler este binecunoscut pentru rolul Gunther, un angajat al cafenelei Central Perk, îndrăgostit de Rachel, interpretată de Jennifer Aniston, în serialul popular al NBC. Anul acesta, el a avut o apariţie prin videoconferinţă la HBO Max în specialul „Friends: The Reunion”. „Au fost zece ani memorabili din viaţa mea, sincer”, a spus el despre serial. „Nu îmi pot imagina o experienţă mai bună. Toţi au fost fantastici şi a fost o plăcere să lucrez cu ei”. El a adăugat că actorul David Schwimmer şi unii membri din echipa producţiei de televiziune au ştiut despre afecţiunea lui, însă nu a dorit să facă acest lucru public în timpul programului secial. În afară de „Friends”, Tyler a mai apărut în seriale precum „Sabrina the Teenage Witch”, „Scrubs” şi „Modern Music”.
Citește și:
Actorul James Michael Tyler din serialul "Friends” a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4
Ce obiect a sustras Jennifer Aniston din garderoba serialului Friends: "Mi se potrivește și astăzi"